Date companie
 
 
 
 

Concurs de spart ouă de Paște, într-un sat din județul Argeș

RSS Știri
 
 
Data publicării : 2 Mai 2016
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : arges, concurs, spart, oua, paste
 

Confruntare de Paște, în județul Argeș. Peste 200 de localnici au participat la cel mai mare concurs de ciocnit ouă din zonă. Premiile au fost pe măsură: învingătorul a plecat acasă cu un berbecuț viu, iar cei de pe locurile doi și trei cu un curcan și un iepure belgian.

AMBIANȚĂ "- Hristos a Înviat! - Adevărat a Înviat! - Hai, că te-am luat!"

La marea ciocăneală s-au înscris peste 50 de concurenți. Ouăle au fost mai întâi verificate și marcate și doar cele de găină au fost acceptate.

AMBIANȚĂ "Dă-i drept, așa, aaaah. Dă-i tare, fără frică! Dă capac!"

Concursul este la a patra ediție, iar premiile se schimbă de la an la an.

VOX "Anul acesta avem premiul întâi un berbec caravaș de carne de rasă, un curcan, și, pentru că pentru prima dată avem concurs de juniori, avem și un iepuraș alb."

Pe parcursul competiției, concurenții au spart peste 300 de ouă, urmăriți de sute de spectatori entuziaști. Primii trei clasați au plecat acasă cu premiile.

VOX "- Câți concurenți ai învins până în finală? - Păi, toți care au fost în fața mea. - Cu un singur ou? - Două am folosit."

Câștigătorul berbecuțului a declarat că nu va tăia animalul. Bărbatul a promis că îl va crește și va avea grijă de el. I-a dat deja un nume: Marcelino.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2