A început concursul internațional de atelaje de la Oșorhei, județul Bihor, destinat trăsurilor cu patru, respectiv doi cai. Vineri, a avut loc prima probă, cea de dresaj. Pentru sâmbătă și duminică sunt programate probele de maraton și obstacole.
IOAN GLIGOR, primar, comuna Oșorhei ”Suntem bucuroși că a început și ne bucurăm că nu avem evenimente. Mulțumim că ne-a dat voie și pandemia să începem. Deci, totul e la superlativ!”
CLAUDIU SELIȘTEAN, secretar general, Federația Ecvestră din România ”Avem participanți și reprezentanți ai țărilor din Europa. Este vorba de echipele și reprezentanții Ungariei, Germaniei, Elveției, concurenți din Franța, Austria și, bineînțeles, România. Avem un număr de 150 de cai la start, 14 atelaje la concursul internațional de trei stele cu patru cai și 24 de atelaje la concursul internațional de trei stele cu doi cai.”
CAROL CIORBA, concurent, CS Oșorhei ”Reprezentăm CS Oșorhei. Avem un grup foarte serios. Uitați ce e în jurul nostru, unde am ajuns în 16 ani. Deci, avem, bineînțeles, și cai frumoși și trăsură frumoasă și bună.”
BABO KALMAN, concurent, CS Oșorhei ”Dacă concurentul este calm și concurează liniștit, așa este și calul. Dacă el devine emoționat, devine și calul.”
Mulți concurenți au ajuns la Oșorhei încă de zilele trecute. Caii au fost aduși în camioane compartimentate în mod special. În aceste camioane, sportivii au bucătărie, baie și dormitor, astfel încât pot fi tot timpul aproape de caii lor.
SANDA DEMETER, concurentă, CS Oșorhei ”E mult mai ușor pentru noi să fim mereu în preajma cailor. Antrenamentele se desfășoară dimineața, și atunci trebuie să fim prezenți și e mult mai ușor și pentru noi și pentru animale.”
Concursul internațional de atelaje de la Oșorhei este primul de acest fel organizat vreodată în România.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019