Date companie
 
 
 
 

Concursul tinerilor muzicieni

RSS Știri
 
 
Data publicării : 28 Mai 2022
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Concurs muzical
 

Concurs muzical, organizat de Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște! Ajunsă la cea de-a 25-a ediție, competiția W. A. Mozart este un proiect ce îi ajută pe elevi să își demonstreze talentul artistic. Inițial, concursul se adresa doar elevilor din școlile vocaționale, însă acum orice copil talentat din țară a putut participa. Ediția din acest an a fost organizată pe opt secțiuni: pian, vioară, corzi grave, instrumente de suflat din lemn, instrumente de suflat din alamă, instrumente de percuție, canto și muzică de cameră. Pentru fiecare an de studiu a fost acordat câte un premiu. De asemenea, s-a mai acordat și câte un trofeu, pentru fiecare secțiune, elevilor care au interpretat cel puțin o piesă compusă de Mozart.

MIHAI ȘTEFAN, participant

„A fost o experiență superbă. Am câștigat trofeul la categoria muzică de cameră la concursul Mozart. A fost o concurență super bună și ne bucurăm să vă vedem din nou.”

TEODORA STROE, participant

„Suntem foarte fericiți că am putut lua premiul Mozart, datorită muncii pe care am depus-o”.

BOGDAN IZBĂȘESCU, președinte CJE Dâmbovița

„Elevi din toată țara au participat și au câștigat premii numeroase, fapt pentru care îi felicităm. Pot să spun că a fost și ușor, și greu, dar a fost pe atât de frumos, pentru că muzica ne unește pe toți, așa că felicitări tuturor concurenților și vă așteptăm și la anul”.

Juriul a fost format din profesori de specialitate, atât universitari, cât și preuniversitari.

MARIAN DOBRESCU, director Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște

„Ne bucurăm ca acest eveniment să continue de aici înainte cu un număr similar de secțiuni, și de asemenea, ne bucurăm să constatăm că, la nivelul concursului, se constată o calitate ridicată a participanților în ceea ce privește atât interpretarea, cât și complexitatea repertoriului”.

Concursul „W. A. Mozart și constelația clasicismului muzical” și-a propus să atragă cât mai mulți elevi cu înclinații artistice și să îi determine pe aceștia să se dedice domeniului muzical.

MARIN VASILE GHIONOIU, președinte Rotary Club Târgoviște

„Noi, clubul Rotary Târgoviște, suntem parteneri în acest proiect cu Liceul „Bălașa Doamna”. Am mai avut și alte acțiuni împreună, astfel încât să putem să ajutăm acești tineri copii să dezvolte și să capete mai multă experiență. În acest an, am acordat premiile speciale Mozart, în valoare de 1.500 de lei fiecare și sperăm să avem în continuare o colaborare bună cu dânșii”.

La ediția din acest an au participat aproximativ 120 de concurenți din șapte județe.


Concursul tinerilor muzicieni

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2