Executivul a aprobat proiectul legii care prevede introducerea coplății în sistemul medical. După aprobarea actului normativ în Parlament, pacienții vor fi obligati sã achite o taxă pentru serviciile medicale, cu exceptia urgențelor. Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a declarat că acest sistem va fi introdus, cel mai probabil, la mijlocul anului viitor.
CSEKE ATTILA - Ministrul Sanatatii : "Noi preconizăm ca o consultatie sã fie la o valoare de 5 lei, la spital de 10 lei!"
Peste opt milioane si jumatate de români vor fi exceptați de la plată. Este vorba despre pensionarii cu venituri mai mici de 700 de lei, studenții care nu lucrează dar si copiii. Dupã vizita la medic, pacientii vor primi un document care face dovada plății taxei, numit tichet moderator de sănătate. Limita maximă anuală plătită de pacienti va fi de 600 de lei.
Jumătate dintre senatori și deputați vor fi aleși, la toamnă, prin vot uninominal, iar cealaltă jumatate, pe liste de partid. Decizia a fost luată în comisia electorală, iar proiectul de lege va fi definitivat săptămâna viitoare. Opoziția nu este, însă, de acord și acuză Puterea că una spune la televizor și alta face în comisie.
Subiectul disponibilizărilor din Ministerul de Interne a ajuns din nou pe ordinea de zi la Camera Deputaților, dar...a rămas în aer! Deputații Coaliției, atacați dur de cei ai Puterii, nu au avut numărul necesar de voturi pentru adoptarea actului normativ, ci numai a catorva articole. Votul final va fi dat săptămâna viitoare.
Potrivit unui proiect de lege votat de senatorii PD-L, profesorii nu mai au voie să facă grevă în perioada bacalaureatului și a testării naționale.
Gerul a inmultit numarul de viroze respiratorii si cazurile de gripă. În doar o săptămână, cazurile de infectii respiratorii au crescut cu aproape un sfert. Aceasta situatie se observă cel vede cel mai bine în farmacii si cabinetele medicilor de familie, care au fost luate cu asalt de bolnavi.
Autoritățile române iau în calcul înăsprirea legii privind regimul etnobotanicelor. În urma unei întâlniri între premierul Emil Boc și oficiali din cadrul Ministerului de Interne și cel al Sănătății, s-a decis ca Executivul să mărească lista substanțelor din categoria etnobotanicelor interzise.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019