Măsuri anti-caniculă, în Capitală și în alte orașe din țară! Primăria Municipiului București a dispus amplasarea a 20 de corturi de prim ajutor, dotate cu aer condiționat, apă, personal medical și aparatură de specialitate, în toate sectoarele Capitalei. Topiți de căldură, oamenii s-au adăpostit în punctele de primajutor, ca să bea un pahar cu apă sau să li se ia tensiunea. Ca să facă față caniculei, fiecare caută să se protejeze, însă, cum poate.
VOX "Uite, cu pălărie, cu apă rece, bem apă. Sticlă cu apă, piersici, nectarine, prune, am luat aici."
VOX "Fructe și apă rece, mai puțin rece, așa, dar apă consum. D-astea, băuturi alcoolice, nu!"
VOX "Deocamdată, să știți că nu prea mă protejez, că sunt obișnuită și-mi place."
Corturile amplasate în mai multe zone, printre care Piața Victoriei, Piața Romană, Piața Universității, Unirii, Piața Moghioroș, Iancului, Crângași, Parcul Carol, Cișmigiu și Gara de Nord. Meteorologii ne avertizează că ne așteaptă câteva zile de foc.
AȘARLUIZA BOANTĂ, reporter "Potrivit avertizării meteorologilor, marți, miercuri și joi ne confruntăm cu un val de caniculă, în toată țara. În estul și sud-estul țării, mercurul din termometre va urca până la 40 de grade Celsius. În restul regiunilor, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade. Abia în weekend, temperaturile vor mai scădea ușor."
Pentru a trece cu bine de zilele caniculare, medicii recomandă evitarea expunerii prelungite la soare, între orele 11.00 și 18.00. De asemenea, se recomandă consumul lichidelor, pentru o hidratare optimă a organismului, și o alimentație bazată, în special, pe fructe și legume. În plus, trebuie să se evite consumul de alcool, dar și băuturile care conțin cofeină.
Prima etapă a revenirii la normalitate a fost marcată astăzi, după ce Guvernul a adoptat o serie de măsuri, iar Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă a fost modificată.
Raed Arafat susține că autoritățile nu au în plan instituirea unui lockdown total! Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a declarat că decizia limitării circulației după ora 22:00 a fost luată pentru a limita întâlnirile dintre oameni și subliniază că în alte state, ora de intrare în casă este mult mai devreme comparativ cu țara noastră.
Până la 4.000 de persoane pot fi imunizate, zilnic, la centrul de vaccinare de la Romexpo din București. Este remarca președintelui Klaus Iohannis, care a vizitat, astăzi, acest centru de vaccinare.
Măsuri stricte, de Bobotează! Reprezentanții Patriarhiei Române au anunțat că vor fi luate măsuri speciale la ceremoniile de Bobotează din acest an, pentru a împiedica răspândirea virusului SARS-CoV-2.
Eveniment în spiritul sărbătorilor de iarnă, organizat de Asociația "Sănătatea ta" din Oradea în fața Spitalului Municipal „Gavril Curteanu”, unitate sanitară suport COVID-19. În acel loc au fost amplasați, în formă de inimă...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019