Anchetă a crminaliștilor, după o descoperire macabră la Berevoești, în județul Arges! O femeie a fost găsită fără suflare sub un pod. Cadavrul a fost zărit de un bărbat care trecea prin zonă și care a sunat imediat la 112. Prima ipoteză luată în calcul de procurorii criminaliști este crima, iar principalul suspect este chiar fostul soț al femeii. Din primele cercetări, s-a constatat că femeia avea în jur de 40 de ani și locuia chiar în zona în care a fost găsită. Potrivit martorilor, ea a divorțat în urmă cu șase luni de soț și, de atunci, avea permanent conflicte cu el. Mai mult, oamenii spun că femeia era amenințată și cu moartea de către fostul soț. Se pare că ultima ceartă dintre cei doi a avut loc în urmă cu două zile.
O persoană și-a pierdut viața și alte două au fost rănite, în această dimineață, într-un grav accident de circulație produs pe Autostrada 1, în județul Timiș. Accidentul a avut loc în dreptul localității Orțișoara...
Anchetă în cazul trenului Regio de pe ruta București Craiova, care a rămas fără frâne, marți seară, pe raza județului Argeș! Garnitura s-a oprit din inerție, la 300 de metri de Gara Golești...
Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Înalt Prea Sfințitul Calinic, s-a vaccinat împotriva noului coronavirus! Este primul ierarh al Bisericii Ortodoxe Române care a mărturisit că s-a imunizat. ÎPS Calinic a declarat...
Autoritățile reacționează, după crima între migranți de la Timișoara! Primarul orașului, Dominic Fritz, este șocat de incident și susține că Timișoara nu poate fi lăsată să gestioneze singură problema migranților.
Incendiu de proporții în comuna Brăduleț, din județul Argeș! Un bărbat în vârstă de 74 de ani a murit, după ce casa i-a luat foc. Omul nu a reușit să iasă din locuință, în momentul izbucnirii incendiului.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019