Mai sunt doar câteva zile până la începerea școlii și, în plină pandemie de coronavirus, este evidentă criza cadrelor medicale în unitățile de învățământ.
ALEXANDRA VLAD, reporter ”Potrivit datelor oficiale, în circa 7.000 de școli sunt 680 de medici și 3.000 de asistenți medicali. Aceștia ar trebui să gestioneze triajul epidemiologic al copiilor, să se ocupe de testare, dar și de vaccinare, acolo unde există cabinete dotate corespunzător.”
Distribuirea cadrelor medicale în județe este inegală, cei mai mulți fiind în Dolj, Cluj, Iași, Bihor, Argeș și în București. Există însă și județe, precum Călărași, unde nu există niciun medic școlar. De asemenea, în prea puține cabinete din școli se poate face vaccinarea, din cauză că o astfel de operațiune presupune existența calculatorului și a imprimantei, iar acestea lipsesc din multe astfel de cabinete. Sunt și situații în care există calculatoare, dar lipsesc imprimantele. Totodată, sunt unități de învățământ care nu au acces la internet și nici frigider care să permită depozitarea vaccinului în condițiile optime.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019