Date companie
 
 
 
 

Criza medicilor de familie

RSS Știri
 
 
Data publicării : 19 Iunie 2022
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Nevoie medici de familie
 

Criză de medici de familie, în România! Semnalul de alarmă este lansat de președintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu. El susține că România are nevoie urgentă de peste 2.000 de medici de familie, la momentul actual existând peste 420 de localități care nu dispun de un astfel de cadru medical. Coriu estimează că, peste 10 ani, țara noastră nu va mai avea medici de familie, în condițiile în care, în prezent, aproape 50% dintre cei aflați în activitate au peste 60 de ani și se vor pensiona în perioada următoare. În plus, arată președintelui Colegiului Medicilor, tot mai puțini tineri intră în sistemul de sănătate, ponderea medicilor de familie cu vârsta sub 35 de ani reprezintând doar 2,2% din numărul total. Daniel Coriu mai spune că afectate în mode deosebit de lipsa medicilor de familie sunt zonele rurale, în special județele Tulcea, Vrancea, Sălaj, Covasna și Călărași. Este necesar ca autoritățile să refacă sistemul de sănătate, astfel încât fiecare localitate să dispună de o echipă medicală completă, formată dintr-un medic de familie, un asistent, o moașă, un asistent de pediatrie, un asistent de igienă și un asistent social, precizează Daniel Coriu.


Criza medicilor de familie

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2