D.N.A. cere închisoare cu executare pentru Valeriu Zgonea, fostul președinte al Camerei Deputaților. Acesta este acuzat de trafic de influență în formă agravantă, ceea ce ar însemna o pedeapsă de 5-6 ani. Dosarul a fost trimis în instanță de D.N.A. Ploiești în ianuarie 2018, iar pe parcurs au fost audiați mai mulți martori, printre care Liviu Dragnea și Victor Ponta. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada iulie 2012 - aprilie 2013, când îndeplinea funcția de președinte al Camerei Deputaților și era vicepreședinte al PSD, Zgonea a acceptat promisiunea făcută de un consilier județean din Buzău, privind primirea de foloase necuvenite, în schimbul numirii fiicei acestuia într-o importantă funcție publică. Ulterior, arată procurorii, Zgonea a primit de la Dobrică foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism și cheltuieli legate de construirea unei case de vacanță în județul Covasna.
Proaspăt eliberat din penitenciar, fostul lider al PSD Liviu Dragnea a fost astăzi la sediul DNA. Motivul a fost că „trebuia să i se comunice ordonanța de menținere a sechestrului judiciar în dosarul Tel Drum”.
Șeful Direcției Economice din cadrul Ministerului Transporturilor, Petre Neacșa, a fost arestat preventiv, pentru luare de mită. Măsura a fost luată în dosarul privind cumpărarea de nave la suprapreț...
PSD a depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu! Prim-vicepreședintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, speră ca, spre binele României, moțiunea să treacă.
Condamnări în dosarul privind șantajarea jurnalistei Emilia Șercan de către foști șefi ai Academiei de Poliție! Fostul rector Adrian Iacob și fostul său adjunct, Petrică Marcoci, au fost condamnați de...
Program Rabla pentru innoirea parcului auto din Romania, în impas! Deși programul a început de trei săptămâni, Administrația Fondului de Mediu nu a aprobat niciun dosar depus în această perioadă, pentru...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019