O nouă cere a D.N.A, în cazul lui Darius Vâlcov! Procurorii anticorupție le cer senatorilor un nou aviz pentru arestarea lui Vâlcov, suspectat că a folosit informații obținute pe vremea când era primar, senator și apoi ministru, pentru a sprijini firme pe care le administrează prin interpuși. El ar fi obținut, astfel, trei lingouri de aur, bani și tablouri. Demersul procurorilor anticorupție către Senat a înregistrat, însă, și un incident. Președintele Comisiei juridice a Senatului, Cătălin Boboc, a declarat că s-a primit de la D.N.A. un dosar întreg care nu are nicio legătură cu cel care îl privește pe Darius Vâlcov. Potrivit unor surse parlamentare, documentele care a ajuns din greșeală la Comisia juridică a Senatului fac parte din dosarul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
CĂTĂLIN BOBOC, președinte, Comisia Juridică a Senatului "Probabil că, în mod eronat, din volumul mare de dosare pe care le au cei de la Parchet l-au transmis. Am constatat, împreună cu ceilalți colegi, că nu are legătură cu dosarul cauzei, l-am resigilat, și o să-i informăm pe cei de la Parchet să vină să-l ridice."
În ceea ce privește prima cerere a D.N.A. de aviz pentru reținerea și arestarea preventivă a senatorului Darius Vâlcov pentru trafic de influență, Comisia juridică a Senatului s-a împotmolit într-o egalitate de voturi interpretată drept respingere a solicitării procurorilor anticoruție. În acest dosar, Vâlcov este acuzat de trafic de influență, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20 la sută din sumele încasate. Raportul privind votul senatorilor din Comisia juridică are rol consultativ și va fi înaintat plenului Senatului, care va decide dacă îl lasă pe Vâlcov pe mâna justiției.
DARIUS VÂLCOV, senator PSD "Mâine voi fi în parlament, pentru a-mi susține nevinovăția și în fața colegilor mei."
În urma scandalului de corupție în care este implicat, Vâlcov a fost nevoit să renunța la șefia Ministerului de Finanțe. Presedintele Klaus Iohannis a semnat în 20 martie decretele prin care se lua act de demisia lui Darius Vâlcov din funcția de ministru de Finanțe și se constata încetarea funcției de membru al Guvernului si prin care premierul Victor Ponta prelua interimatul la Finanțe. Primul ministru a anunțat, atunci, că asigură interimatul la Ministerul de Finanțe până miercuri, 25 martie. El a mai precizat că după adoptarea Codurilor Fiscale, va înainta președintelui Klaus Iohannis propunerea pentru noul ministru al Finanțelor Publice.
Traficul rutier a fost îngreunat vineri-seară, pe Valea Oltului, pe raza localității Brezoi, din cauza căderilor de pietre de pe versant și a unui arbore care s-a prăbușit pe carosabil. Bucățile de stâncă și copacul au ajuns pe șosea în urma...
Acțiune împotriva traficului de persoane și a faptelor de proxenetism! Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 19 ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.
Grupare de traficanți de migranți, anihilată! Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii DIICOT - Structura Centrală, au pus în aplicare nouă mandate de percheziție domiciliară, în județele Vâlcea, Sibiu și Gorj, în vederea destructurării unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea de infracțiuni din sfera traficului de migranți.
Călin Georgescu, reținut în trafic astăzi, și dus la Parchetul General! Fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost așteptat de mai mulți susținători, care, însă nu s-au putut apropia, pentru că în fața Parchetului au fost puse garduri de protecție.
Cetățeni moldoveni, reținuți pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți. Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși, județul Vaslui au depistat un cetățean sirian care a încercat să treacă ilegal frontiera de stat a României, cu ajutorul a doi cetățeni din Republica Moldova, prin eludarea controlului de frontieră, cu intenția de a ajunge în Germania, pentru a-și căuta un loc de muncă.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019