Vârful Caraiman, la un pas să fie incendiat de turiști! Aceștia au fost filmați de ghidul montan Gabriel Jugănaru, în timp ce încercau să stingă un foc aprins de artificiile lansate în vârf de munte. Ghidul este și cel care a sesizat jandarmii montani, cu privire la incident. Potrivit unor martori, turiștii participau la un eveniment organizat de o asociație montană din București, iar artificiile erau menite să fie lansate la răsărit de soare. Neavând experiență și nici autorizație pentru manipularea materialelor pirotehnice, oamenii s-au trezit cu iarba din jur în flăcări, pe o suprafață de circa un metru pătrat. Panicați, au sărit să stingă focul cu picioarele. Dacă nu ar fi reușit să stingă focul rapid, zona din imediata apropiere a Crucii Eroilor de pe Caraiman ar fi fost cuprinsă de incendiu, din cauză că bătea un vânt puternic. Potrivit ghidului Gabriel Jugănaru, jandarmii montani l-au sancționat pe organizatorul grupului cu suma de 3.000 de lei.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019