COSMINA STOIAN, reporter ”1 Mai în vremea pandemiei este opusul a tot ceea ce însemna tradiție la români: grătarul la iarbă verde, petrecerile în aer liber, minivacanța la mare sau la munte! Astăzi, plimbările la pădure, grătarele în poieniță, drumul către mare sau cel către munte sunt doar amintire. Litoralul românesc este pustiu, stațiunile montane sunt goale, pajiștile și pădurile au revenit sălbăticiunilor.”
În toată țara, autoritățile au organizat puncte fixe de control, dar și echipe mobile, cu scopul de a veghea la rsepectarea restricțiilor impuse prin ordonanțe militare. Îndemnul este #stai acasă! Cu mare atenție au fost supravegheate traseele de deplasare spre zonele turistice. Cu atât mai mult cu cât, potrivit edilului Capitalei, Gabriela Firea, după anunțul făcut, zilele trecute, de autorități cu privire la relaxarea restricțiilor de circulație după data de 15 mai, traficul a crescut semnificativ în București. Astfel, s-a înregistrat un procent de creștere de aproape 20%. Totuși, românii nu au putut renunța la faimoșii mititei. Dis-de-dimineață, bucureștenii s-au așezat la coadă, în Piața Obor, pentru a cumpăra mici de 1 Mai.
CRISTIAN DAN POPESCU, viceprimar, Sector 2 „Coadă este doar la terasa Obor, celebrii mici din Piața Obor. Ei au redeschis acum câteva zile doar pentru livrări și pentru comenzi și mă bucur sincer când văd fiecare bussines românesc care se redeschide, urmând măsurile de prevenție și neîncălcând ordonanțele militare.”
VOX „Păstrăm tradiția de 1 mai, altfel nu mai stăteam la coada asta o oră jumate pentru 10 mici.”
VOX „- De cât timp stați la coadă? - De vreo juma de oră. Ce să zic, asta e. Măcar micile plăceri să le mai avem.”
VOX „ - Dacă nu avem posibilitatea la bloc să îi facem noi, îi luăm făcuți. - Ce vă mai amintiți de la alte sărbători de 1 Mai? - Cozile la bere, stăteam ore întregi, și jumătate de zi pentru o ladă de bere.”
VOX „1 Mai rămâne 1 Mai și știm că de 1 Mai oamenii mănâncă mici. Bine, erau împănați cu bere dar de data asta nu mai e cu bere. Trebuie să își ia la pachet oamenii, sunt responsabili, stau la distanță, respectă regulile.”
În țara noastră ziua de 1 mai a fost celebrată trecător în perioada domniei lui Carol I. A fost sărbătorită consecvent abia în perioada comunistă. Oamenii erau obligați să iasă din case, pentru a sărbători Ziua Internațională a Muncii prin evenimente propagandistice ale regimului comunist, cu manifestații de amploare pe bulevarde și stadioane. După Revoluța din Decembrie 1989, sărbătoarea s-a perpetuat în tradiția românească, dar fără manifestații pompoase, doar prin distracție și relaxare.
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, pe 24 martie, pentru conștientizarea impactului devastator al acestei boli și pentru mobilizarea autorităților și a comunității medicale. Anul acesta, strategia de luptă...
Echinocțiul de primăvară, momentul care marchează începutul primăverii astronomice, s-a produs joi, la ora 11:01, potrivit site-ului Observatorului Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu”. În fiecare an, au loc două echinocții, când ziua este egală...
Prins cu droguri asupra lui! În urma unui control asupra unui taximetru oprit în trafic, în București, în noaptea de duminică spre luni, polițiștii au observat că pasagerul mașinii avea un comportament ciudat.
O aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române acționează pentru stingerea incediilor de pădure din județul Caraș-Severin, transmite Ministerul Apărării Naționale.
Protest uriaș în București, de Ziua Unirii! Conform unor estimări, peste 30.000 de oameni, cadre militare în rezervă, polițiști, silvicultori, ceferiști, mineri, energeticieni, siderurgiști și angajați din alte domenii, au participat, vineri...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019