Date companie
 
 
 
 

De furie că trebuie să facă pușcărie pentru proxenetism, un bărbat din Buzău și-a ucis soția și copiii

RSS Știri
 
 
Data publicării : 9 Mai 2014
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : buzau, ucis, sotia, condamnat, fetite, proxenet
 

Crimă șocantă în Buzău! Un bărbat și-a ucis soția și cele două fetițe, în vârstă de 7 și, respectiv, 8 ani. Bărbatul, condamnat pentru proxenetism, era supărat că urma să ajungă din nou la pușcărie, după ce a mai stat o dată după gratii, pentru viol. Orbit de furie, s-a năpustit cu un cuțit asupra soției și a celor două fetițe. Tatăl acestuia, care a asistat la întreaga scenă, a alertat poliția.

PETRICĂ MARCU, tatăl criminalului "- Dumneavoastră ce ați văzut? - Ce să văd, tată, ce să văd! Crimă, crimă! Mi-a luat copiii, i-a dat afară. - Pai, ce a avut cu copiii? - Cine știe!"

Imediat dupa ce și-a masacrat familia, bărbatul a încercat să se sinucidă. Vecinii pun totul pe seama faptului că individul consuma droguri.

VOX "A scos copiii, prima dată, o fetiță. A scos-o ca pe o găina! La interval de 3 secunde și-a scos-o și pe a doua fetiță. A scos-o tot Petrică pe soția, mama copiilor."

VOX "Trebuia să mai faca 8 luni și, pentru aceste 8 luni, și-a omorât familia. Este un om... Nu putem să-l considerăm om!"

Polițiștii, care au ajuns la scurt timp la locul crimei, nu au mai așteptat ambulanța și au dus ei victimele la spital. Femeia în vârsta de 26 de ani murise, însă, din cauza rănilor grave de la piept și abdomen. La la scurt timp s-a stins și fata mai mare. Nici cea mica nu a rezistat! A murit pe masa de operație.

NICOLAE ZAHARIA, comisar-șef, I.P.J. Buzău "Pe fondul unui conflict spontan, în locuința comună și-a înjunghiat concubina în varsta de 26 de ani și cele două fetițe de 7 și 8 ani, cu un cuțit."

Bărbatul, care s-a automutilat cu un cuțit, a fost dus inițial la spitalul din Râmnicu Sărat. Din cauza rănilor grave, a fost transportat, apoi, cu elicopterul în Bucuresti, la Spitalul Floreasca.

GHEORGHE UNGUREANU, medic, Spitalul Municipal Râmnicu Sărat "- A fost vorba de atingerea unor organe vitale: inima, plămâni, splina! - Cu câte răni a venit la dvs? - 6 plăgi toracice"

Dacă va supraviețui, bărbatul își va petrece restul vieții după gratii, pentru triplu asasinat.

VOX "Era gelos, domnule, pe ea. Ea era mai frumușică și el era gelos."

Bărbatul de 26 de ani, care avre antecedente penale, primise o condamnare la închisoare pentru proxenetism. Vecinii spun că bărbatul amenințase că dacă va ajunge din nou după gratii își va omori familia, dar nu au crezut că va trece la fapte.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2