Date companie
 
 
 
 

Decizia limitării gratuităților studenților la tren, aspru criticată

RSS Știri
 
 
Data publicării : 9 Februarie 2021
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : transport, studenti
 

Decizia autorităților de a limita dreptul studenților la călătoria gratuită cu trenul, aspru criticată! Liga Studenților din Iași susține că măsura luată de către Guvern pentru scăderea deficitului bugetar este scandaloasă și solicită Executivului consultări cu reprezentanții studenților. Aceștia subliniază că nu subvențiile pentru transportul studenților sunt cea mai mare problemă din bugetul țării, ci birocrația, managementul defectuos al finanțelor publice, supradimensionarea unor instituții bugetofage, intervenționismul, corupția sau pensiile speciale care nu țin cont de principiul contributivității.

MARIA-ALEXANDRA DRUȚU, președinte, Liga Studenților Iași

"Gratuitatea studenților nu cauzează o mare pierdere la buget raportat la utilizarea deficitară a fondurilor publice. Prin urmare, considerăm noi că reducerea acordată studenților mai degrabă favorizează procesul de învățare și nu încurcă sau nu știu, nu dăunează bunului mers al economiei."

CONSTANTIN-ALEXANDRU MANDA, student Senator, Universitatea din București

"Această scuză că nu sunt bani la buget este una falsă, este o pistă falsă pe care Guvernul o lansează și o bagă la înaintare, având în vedere că banii aceștia merg dintr-un buzunar al statului în alt buzunar al statului, ca subvenție pentru Compania Națională de Transport Călători."

Studenții precizează că limitarea călătoriilor gratuite cu trenul doar înspre localitatea în care aceștia studiază este complet absurdă, întrucât tinerii au nevoie să se deplaseze și în alte localități pentru activități academice precum cercetare, conferințe sau concursuri.

CONSTANTIN-ALEXANDRU MANDA, student Senator, Universitatea din București

"Această măsură a avut exclusiv efecte și aspecte pozitive când timp ea a fost implementată, începând cu anul 2017, sporind mobilitatea studenților care altfel au avut posibilitatea să fie mulți mai prezenți la activități de formare profesională, să meargă, de exemplu, să viziteze alte locuri în țară."

În plus, studenții mai declară că reduceri sau gratuități pentru transport există în toate statele Uniunii Europene, însă nicio țară nu impune limitări la un număr fix de călătorii sau în funcție de performanțele academice ale studenților.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2