Decizia cu privire la contestația făcută de Călin Georgescu la măsura controlului judiciar, amânată pentru joi! Călin Georgescu a stat aproximativ 35 de minute în fața judecătorilor și a cerut dosarul pentru a-l studia împreună cu avocații săi. El a ieșit din sediul judecătoriei, unde și-a salutat susținătorii. Politicianul a contestat în instanță măsura preventivă luată de procurori pe 26 februarie, când a fost ridicat din trafic și dus la Parchetul General pentru audieri. El este pus sub control judiciar de procurori pe o perioadă de 60 de zile. Acesta are mai multe interdicții, printre care să nu părăsească țara fără încuviințarea autorităților judiciare, și să nu posteze pe rețelele de socializare conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.
Călin Georgescu a mers la Biroul Electoral Central (BEC) pentru a-și depune candidatura pentru alegerile prezidențiale din luna mai.
Pronunțarea în cazul contestației lui Călin Georgescu a fost amânată pentru miercuri. Acesta s-a prezentat la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde trebuia să se judece contestația pe care a depus-o față de măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru șase infracțiuni. Georgescu nu a răspuns, întrebat fiind de o nouă posibilă candidatură, în fața presei și a câtorva susținători.
Călin Georgescu, reținut în trafic astăzi, și dus la Parchetul General! Fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost așteptat de mai mulți susținători, care, însă nu s-au putut apropia, pentru că în fața Parchetului au fost puse garduri de protecție.
Mii de susținători ai lui Călin Georgescu s-au adunat în Piața Constituției din București, pentru a manifesta față de decizia CCR de anulare a alegerilor.
Controverse privind decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, referitor la verificarea capacității de a conduce, în cazul șoferilor care sunt depistați sub influența drogurilor! Conform Înaltei Curți, este necesar să se constatate...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019