Date companie
 
 
 
 

Decretul de prelungire a mandatului generalului Nicolae Ciucă la șefia Statului Major, publicat în M.O.

RSS Știri
 
 
Data publicării : 29 Decembrie 2018
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : mandat, general, decret, armata, statul, oficial, monitorul, iohannis, dancila, ciuca, major, les, prelungire, publicat
 

Decretul președintelui Klaus Iohannis pentru prelungirea cu un an a mandatului șefului Statului Major al Armatei, generalul Nicolae Ciucă, a fost publicat în Monitorul Oficial. Decretul nu este contrasemnat, însă, de premierul Viorica Dăncilă. În document se menționează că prelungirea mandatului s-a făcut ”luând act de lipsa unei propuneri de numire, potrivit legii, în funcția de șef al Statului Major al Apărării, reținând necesitatea asigurării continuității conducerii Armatei, în condițiile în care mediul regional și internațional de securitate se află în continuă schimbare, având în vedere rezultatul dezbaterilor din cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării din 28 decembrie 2018”. Șeful statului a semnat, vineri, decretul de prelungire a mandatului generalului Ciucă, după ce a respins în sedința CSAT propunerea ministrului Apărării, Gabriel Leș, de numire în fruntea Statului Major a generalului Dumitru Scarlat. După ședință, Klaus Iohannis a anunțat că CSAT nu a aprobat propunerea ministrului Apărării pentru șeful Armatei, situație care a fost generată de incompetența PSD. Premierul Viorica Dancilă a declarat, după ședința CSAT, că decizia președintelui nu are o bază legală și creează premisele unui conflict juridic de natură constituțională. MGabriel Leș a declarat și el că nu știe care a fost argumentul legal pentru prelungirea mandatului generalului Ciucă, atât timp cât legea spune că aceasta se face la propunerea ministrului Apărării, cu avizul premierului.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Cheltuielile pentru zborurile lui Iohannis, dezvăluite ( 19 Martie 2025 )

    Promisiunea președintelui interimar Ilie Bolojan privind dezvăluirea cheltuielilor prezidențiale din mandatul lui Klaus Iohannis a fost îndeplinită. Administrația Prezidențială a transmis lista completă a cheltuielilor cu zborurile...

  • Generalul Zisu, trecut pe linie moartă ( 16 Februarie 2025 )

    Ministerul Apărării Naționale a transmis Administrației Prezidențiale propunerea de emitere în regim de urgență a decretului prezidențial pentru trecerea în rezervă a generalului Zisu, implicat în dosarul de corupție din Armata Română.

  • Scandal de corupție, în Armată ( 14 Februarie 2025 )

    Anchetă uriașă, pentru fapte de corupție în Armata Română, cu un prejudiciu de peste 2.400.000 de euro! În dosar, este vizat comandantul Logisticii Armatei Române, generalul cu trei stele Cătălin Ștefăniță Zisu. 

  • Iohannis a plecat, Bolojan s-a instalat ( 12 Februarie 2025 )

    Klaus Iohannis a părăsit definitiv Palatul Cotroceni, după ce luni a demisionat din funcție. Garda de Onoare i-a prezentat onorul la final de mandat.

  • Klaus Iohannis demisionează din funcția de președinte ( 10 Februarie 2025 )

    Klaus Iohannis și-a anunțat demisia din funcția de președinte al României. El a declarat, luni, că demisionează, începând cu 12 februarie, ”pentru a scuti România și cetățenii români” de această criză la care ar duce suspendarea sa.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2