Date companie
 
 
 
 

Demisii și anchete, după accident

RSS Știri
 
 
Data publicării : 18 Ianuarie 2023
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : UPDATE accident Jilt Sud
 

Cad capete, în urma accidentului cumplit produs în cariera Jilț Sud! Directorul Sucursalei Miniere, Florentin Nicu Gheorghescu, a demisionat și în locul lui a fost numită o altă persoană. De asemenea, Directoratul Complexului Energetic Oltenia a decis schimbarea din funcție a șefului UMC Jilț, Doru Dancău și a șefului Carierei Jilț Sud, Sorin Grecu. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a cerut, marți-seară, demiterea a trei directori din cadrul Complexului Energetic Oltenia și a anunțat că trimite corpul de control, miercuri-dimineață, pentru verificări. Trei mineri, cu vârste de 29, 38 și 48 de ani, au murit și 13 au fost răniți, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat, marți, în cariera Jilț Sud. Răniții au fost spitalizați imediat după accident.

RALUCA ALEXE, reporter ”În cazul accidentului de la Jilț Sud a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Tragedia de la Jilț Sud scoate, însă, la iveală nereguli grave în materie de securitate și sănătate în muncă. Inspectorii ITM fac, deja, verificări în acest sens.”

Primele concluzii în anchetă arată că mașina, care a căzut la o diferență de nivel de aproximativ trei metri, transporta muncitori, dar și două tuburi metalice de acetilenă. Potrivit ministrului Energiei, mașina nu era omologată pentru transportul persoanelor, ci pentru transportul mărfurilor. La rândul lor, minerii susțin că transportul se face prin apă și noroi, cu mașini vechi de zeci de ani. Managerul Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, a anunțat că vor fi acordate ajutoare financiare pentru familiile minerilor decedați în accident. El a precizat, însă, că nu crede că este nevoie să demisioneze din funcție.


Demisii și anchete, după accident

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2