Date companie
 
 
 
 

Deschidere pe piețele externe

RSS Știri
 
 
Data publicării : 1 Noiembrie 2024
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Romania Turcia
 

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea, și ministrul Comerțului din Republica Turcia, Omer Bolat, s-au întâlnit la Palatul Parlamentului, în cadrul celei de-a doua sesiuni a Comitetului Economic și Comercial dintre România și Republica Turcia (JETCO). Cei doi oficiali au discutat despre schimburile comerciale, agricultură sau problema vizelor.

ȘTEFAN-RADU OPREA, Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

“Prioritățile României sunt legate de deschiderea pieței mai mult și înlăturarea unor dificultăți care au apărut în ultimul timp, de exemplu exportul de carne de pasăre, de animale vii, am discutat de asemenea, despre industria tutunului, industria hârtiei. Sunt teme pe care industria românească ni le-a adus la cunoștință în ultima vreme, foarte deschis le-am discutat pe toate. Este de asemenea, din partea Turciei problema vizelor, cum facem să deschidem mai mult partea de turism pentru turiștii turci, cum facem de asemenea, să avem vize cu o durată mai lungă pentru partea de afaceri.”

OMER BOLAT, ministrul Comerțului din Republica Turcia

“În primul rând, vreau să-mi exprim mulțumirile colegului meu Ștefan-Radu Oprea pentru ospitalitatea sa față de mine și delegație. Ne bucurăm că am avut a doua întâlnire a JETCO. Sunt două țări prietene aliate în NATO. Ambele țări au relații excelente politice și relațiile economice au crescut în toate domeniile.”

Discuțiile au mai vizat domenii precum industria, cercetarea sau colaborarea între IMM-uri.


Deschidere pe piețele externe

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2