După opt luni de restricții, românii dau masca jos, dar deocamdată doar în spațiile deschise. Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, în România, restricțiile vor fi relaxate pas cu pas, calendarul măsurilor de relaxare fiind realizat pentru întreaga perioadă de vară, până la data de 1 septembrie.
KLAUS IOHANNIS, președintele României
„Din 15 mai se elimină portul măștii în exterior cu excepții cum ar fi piețele, târgurile sau stațiile de transport public(…..) În aer liber se renunță la mască. A doua eliminare a restricțiilor este circulația de noapte și, simultan magazinele revin la program normal(…).Activitățile sportive în aer liber vor fi posibile cu 25 la sută din locuri ocupate, deci cu spectatori. În interior, vom avea câteva relaxări care încep din 1 iunie.(…) Avem nunți, botezuri, mese festive unde vor participa în aer liber maxim 70 de persoane în exterior, iar în interior maxim 50 persoane, de la 1 iunie. Numărul va crește de la 1 iulie și de la 1 august va crește.” OUT 02:39
ALEXANDRA VLAD, reporter
„Dacă pe 15 iulie cineva dorește să organizeze o nuntă și garantează că toți participanții sunt vaccinați, nu se mai aplică restricționarea la un număr de 70 persoane, a exemplificat președintele, spunând că același principiu se aplică și în cazul competițiilor sportive. În ceea ce privește școlile, șeful statului a precizat că acestea vor respecta restricțiile în vigoare, adică scenariile, însă, cel mai probabil, sfârșitul de an școlar îi va prinde pe toți elevii fizic în școli.”
Șeful statului a ținut să sublinieze că măsurile de relaxare sunt condiționate de evoluția pandemiei și de gradul de vaccinare. „Dacă vrem mai multă relaxare, trebuie să respectăm măsurile care rămân în vigoare și trebuie să ne vaccinăm. Așa de simplu este”, a afirmat Klaus Iohannis.
Statistici îngrijorătoare privind cultura în pandemie! Anul 2020, puternic influențat de criza sanitară cauzată de coronavirus, a însemnat mai puțini vizitatori în muzee, mai puține spectacole și mai puține filme. Bibliotecile au eliberat 20,6 milioane volume, cu aproape 13 milioane mai puțin față de 2019.
În plină pandemie de coronavirus, economia este afectată atât în Uniunea Europeană, cât și la nivel mondial! Cu toate acestea, Anca Dragu, președintele Senatului, se arată optimistă în privința evolutiei economiei.
Pandemia de COVID-19 a afectat piața muncii care se află într-o continuă schimbare. Anul 2020 a produs o modificare capitală a modului de desfășurare al activităților, mutate în majoritatea cazurilor...
Conform tradiției, românul poartă grija festinului de sărbători. Crăciun, Anul Nou sau Paște înseamnă bucuria de a fi alături de cei dragi, dar și masa încărcată cu bunătăți.
Nivelul de stres al angajaților s-a dublat în timpul pandemiei! Una din patru persoane active în câmpul muncii susține că de la începutul pandemiei de coronavirus și până în prezent, nivelul de stres resimțit la serviciu s-a dublat, potrivit unui sondaj realizat de BestJobs. Aceștia se simt copleșiți de sarcinile pe care le au, de teamă, de incertitudine și de izolarea socială, iar trei din 10 respondenți admit că au ajuns deja la burnout. Rezultatele sondajului arată că 20% dintre respondenți estimează că vor ajunge la epuizare în cel mult șase luni, dacă nivelul de stres se va menține la fel de ridicat, în timp ce aproape 16% susțin că acest lucru se va întâmpla într-un an de zile.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019