Vești bune pentru șoferi! Traficul pe tronsonul Oradea – Deva al Drumului Național 76 se va desfășura mai ușor, pentru că nu va mai fi niciun semafor care să țină mașinile pe loc. Anunțul a fost făcut de ministrul transporturilor, Sorin Bușe, în cadrul unei conferințe de presă organizată chiar pe șantier, pe porțiunea închisă circulației rutiere din cauza lucrărilor de reabilitare a carosabilului. Ministrul a afirmat însă că lucrările se vor încheia abia peste 10 luni.
SORIN BUȘE, ministrul Transporturilor „Nu vor mai fi stopuri nicăieri, nu vor mai fi gropi sau casete, cum se numesc, vor fi acoperite. Sunt lucrări care mai trebuie continuate, mai ales spre Vârfuri, lucrări mai ample, dar vor fi în așa fel făcute încât să se poată circula în siguranță și să nu
afecteze nici traficul. Eu i-am rugat să nu se oprească acum, să continue cât le mai permite sezonul, astfel încât să se avanseze mai mult decât prevăzuseră ei”.
Ministrul Transporturilor a vizitat șantierul din Bihor al Drumului Național 76, pentru a vedea care este stadiul lucrărilor, și a stat de vorbă cu principalii constructori. Sorin Bușe a precizat că termenul de finalizare a lucrărilor pe DN 76 Oradea - Deva este luna septembrie 2017.
SORIN BUȘE, ministrul Transporturilor „Vorbim de finalizare, care nu afectează traficul. Se va mai lucra la trotuare, să fie un drum bun, frumos”.
Dan Popa, reprezentant al societății civile și inițiatorul a numeroase proteste privind starea proastă a DN76, a subliniat că, datorită Ministerului Transporturilor, în ultimele luni lucrările au fost deblocate și, chiar mai mult, au avansat extraordinar.
DAN POPA, reprezentant al societății civile „Pe perioada a patru luni și jumătate, pe acest drum, putem spune fără nicio rezervă, s-a lucrat mai mult decât în ultimii 10 ani. Fără nicio laudă. Au fost deblocate plățile, s-a dat drumul lucrărilor, societățile antreprenoare și-au găsit firme care să lucreze în mod serios. Noi, ca reprezentanți ai societății civile, chiar dacă nu suntem experți în acest domeniu al construcției de drumuri, putem afirma că acest drum va rezista mulți, mulți ani de acum înainte”.
Ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, a apreciat implicarea societății civile, care a avut un mare merit prin menținerea „în priză” a tuturor factorilor decizionali, dar și a executanților lucrărilor.
SORIN BUȘE, ministrul Transporturilor „DN 76 mi-a fost dat ca prioritate de către primul-ministru, alături de reformarea CNADNR. După cum am fost obișnuit să lucrez în alte părți, eu sunt acolo unde sunt probleme. Aici a fost, într-adevăr, un lucru în echipă, pentru că toți au contribuit. Societatea civilă ne-a alertat la lucruri pe care noi nu le vedeam clar, domnul Cecan și CNAIR-ul și-au asumat lucruri pe care nu și le-au asumat înainte, constructorii au fost alături de noi, toată lumea a contribuit. Este un succes de echipă, care poate fi un model. Este perfect ? Nu. Este perfectibil, data viitoare va fi mai bine.”
Pe ruta Dealul Bitii – Ștei, lucrările de asfaltare se vor finaliza în primăvară.
Sute de mii de noi doze de vaccinuri împotriva tuberculozei și hepatitei B, disponibile în perioada următoare! Ministerul Sănătății a anunțat că a achiziționat 406.000 de doze de vaccin anti TBC...
Șeful Direcției Economice din cadrul Ministerului Transporturilor, Petre Neacșa, a fost arestat preventiv, pentru luare de mită. Măsura a fost luată în dosarul privind cumpărarea de nave la suprapreț...
Ziua Drapelului Național al României este celebrată, astăzi, cu onoruri militare și ceremonii religioase. Ziua Drapelului Național a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când guvernul revoluționar...
Caz șocant, la Deva! Un bărbat de 48 de ani a fost înjunghiat în plină stradă, sub privirile impasibile și chiar amuzate ale trecătorilor. Vă avertizăm, urmează imagini cu impact emoțional.
Companiile încep vaccinarea angajaților! Vicepreședintele CNCAV, Andrei Baciu, a anunțat că săptămâna aceasta, peste 40 de companii vor organiza centre de vaccinare la sediile lor, pentru a imuniza...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019