E octombrie iar ecourile vacanței de vară par să pălească. Sunt însă și elevi a căror pasiune îi călăuzește atât pe perioada studiilor cât și în timpul liber, așa că vara le-a oferit răgazul necesar pentru a se perfecționa. Dragoș Andrei Marghescu, elev în clasa a IX-a la Colegiul Național ”Grigore Moisil” din Capitală se declară pasionat de fotografie, natură și un iubitor de patrie. Adolescentul de 15 ani și-a petrecut vacanța de vară la bunici, în comuna Valea Mare din județul Vâlcea, unde s-a îndrăgostit atât de mult de peisajele din zonă încât a realizat un film despre această localitate. Prin montajul său, tânărul îndeamnă la un naționalism moderat și susține că românii trebuie să-și iubească țara și să arate acest lucru prin actele lor.
AMBIANȚĂ
DRAGOȘ ANDREI MARGHESCU, elev
Alexandra Moglan, elevă în clasa a VII-a la Școala Gimnazială nr. 59 din București a făcut o pasiune din sportul pe care îl practică, tenisul, și a participat la mai multe competiții în vacanța de vară. Chiar dacă alți copii de vârsta ei au ales să se relaxeze în această perioadă, Alexandra a preferat să muncească din greu pentru a-și atinge visul. Se antrenează deja de 7 ani iar anul acesta a ieșit campioană națională la vârsta de 12 ani. O admiră pe Simona Halep și spune că aceasta este un exemplu de perseverență, muncă și talent.
ALEXANDRA MOGLAN, campioană națională la tenis: ”Vara asta am ....și am ieșit campioană națională la vârsta de 12 ani. Îmi place foarte mult să joc tenis, joc de la 5 ani și mi-a plăcut de când eram mică.”
Cei doi elevi talentați au promis ca își vor continua drumul si vor incerca pe cat este posibil sa ii atraga si pe colegii lor in astfel de proiecte.
Trei elevi au fost eliminați de la proba de matematică a Evaluării Naționale, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Elevii au fost descoperiți, joi, cu telefoane mobile în sala de examen, lucru...
Emoții mari, astăzi, pentru viitorii liceeni! Absolvenții de clasa a VIII-a au susținut prima probă a examenului de Evaluare Națională: cea la limba și literatura română. Elevii au avut de rezolvat două subiecte, cu un total de 16 cerințe.
Momente emoționate, pentru absolvenții clasei a VIII-a din cadrul Liceului Teoretic Național din București! La festivitatea de absolvire au participat elevi, cadre didactice, dar și părinții adolescenților...
Elevii bucureșteni se întorc în bănci! Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență București a hotărât ca toți elevii să se întoarcă fizic la cursuri începând de mâine. Decizia a fost luată ca urmare...
Elevii revin în bănci! Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că de mâine, toți copiii din grădinițe și din învățământul primar, inclusiv clasa pregătitoare, vor reveni fizic la școală.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019