Două persoane au murit și alte două au fost extrem de grav rănite, în urma unui accident rutier produs pe DN6, în județul Mehedinți! Un tir, la bordul căruia se aflau doi bărbați, a ajuns pe contrasens după ce șoferul a pierdut controlul volanului. S-a ciocnit frontal cu o autoutiliară, în care se aflau un bărbat și fiul său. Impactul a fost atât de puternic încât cei doi șoferi au fost pur și simplu striviți.
VOX martor: "Am ajuns și mișca a zis: Au doamne, ce-am făcut și nu a mai mișcat. Atunci a mișcat, a fost conștient."
VOX martor: "Foarte puternic, a fost mortal, așa ceva numai în filme am văzut. A adormit la volan se cunoaște că nu sunt urme, nu nimic."
VOX martor: "I-ar fi anunțat prin stație și n-a făcut nicio mișcare și a intrat în băiatul din față."
Un echipaj al Serviciului de Descarcerare s-a chinuit minute în șir să-i elibereze pe cei doi șoferi prinși între fiarele contorsionate ale autovehiculelor. Medicii nu au mai putut face nimic să-i salveze.
ELIODOR MIHUȚ, medic, S.J.A. Mehedinți: "Sunt patru victime, din păcate, două decedate la locul accidentului și alte două, una în stare mai gravă, duse la cel mai apropiat spital la Orșova. O singură victimă am încercat să facem manevrele de resuscitare dar fără rezultat."
IONUȚ POPA, inspector, Poliția Rutieră Mehedinți: "Din evenimentul rutier a rezultat decesul celor doi conducători auto și rănirea altor două persoane. Se efectuează cercetări pentru a se stabili circumstanțele producerii accidentului de circulație."
Până la îndepărtarea autovehiculelor de pe carosabil, circulația între Orșova și comuna Topleț, din județul Caraș- Severin a fost blocată.
Bilanț negru, după o coliziune frontală între o autoutilitară care tracta o platformă și un autotren, pe Drumul Național 6, aproape de localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman.
Actorul George Mihăiță s-a ales cu dosar penal, după ce, aseară, a urcat băut la volan și a provocat un accident pe bulevardul Basarabia din București. Cunoscutul actor, în vârstă de 72 de ani, a intrat cu...
O persoană și-a pierdut viața și alte două au fost rănite, în această dimineață, într-un grav accident de circulație produs pe Autostrada 1, în județul Timiș. Accidentul a avut loc în dreptul localității Orțișoara...
Grav accident de circulație pe DN 76, pe raza comunei Șoimuș. Un agent de la poliția rutieră, în vârstă de 38 de ani, din municipiul Deva, aflat în timpul liber, conducea un autoturism marca Trabant din direcția Brad spre Deva când a pătruns pe contrasens și a intrat în impact frontal cu o autoutilitară, care circula regulamentar din sens opus.
Accident mortal, în această dimineață, în jurul orei 04:30, în localitatea Muntele Rece, județul Cluj! Un tânăr în vârstă de 20 de ani a murit, după ce mașina sa a căzut într-o râpă de 150 de metri.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019