Acuzații grave la adresa a doi polițiști din Galați! Un bărbat susține că a fost bătut crunt de cei doi agenți. El spune că a fost luat cu forța de pe stradă și dus la sectie, unde polițiștii l-au călcat în picioare, la propriu.
AMBIANȚĂ "M-au luat de pe partea cealaltă. M-au chemat la ei, exact de aici mi-au pus cătușele la mâini, la spate."
Bărbatul de 35 de ani spune că a avut o altercație cu cei doi agenți în miez de noapte, pe o stradă din Galați. După mai multe jigniri reciproce, agenții l-au urcat în dubă și l-au dus la secție. Acolo însă, în loc să dea declarații, bărbatul spune că a fost bătut cu pumnii și picioarele.
VOX "- M-au pus în genunchi ca și cum voiau să mă execute, cum era odată și m-au luat la picioare. În stomac, în ficat, în coaste, în cap, unde apucau. Am strigat să nu mă mai bată, eram disperat. - A intervenit cineva? - Nimeni, din contră, cel care era la poartă le spunea "omorâți animalul"!"
Omul a mers la spital unde i s-a eliberat certificat medico-legal, dar a refuzat internarea.
LUCICA GRIGORICĂ, purtător de cuvânt, Spitalul de Urgență Galați "Prezenta halena alcoolică și numeroase contuzii la nivelul extremității cefalice, torace, abdomen și o ruptură post traumatică a membranei timpanice de la nivelul urechii drepte."
Bărbatul a făcut reclamație împotriva celor doi polițiști și este hotărât să-și caute dreptatea în instanță. Reprezentanții Poliției anchetează cazul.
BOGDAN COJOCARU, purtător de cuvânt, I.P.J. Galați "Plângerea va fi înaintată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, instituție competentă în soluționarea cauzei."
Dacă instanța va stabili că bărbatul a fost într-adevăr bătut de polițiști, cei doi agenți riscă dosare penale și pierderea locului de muncă.
O metodă de furt a mașinilor de lux dotate cu sistemul ”keyless entry”, în atenția polițiștilor, care transmit o avertizare posesorilor de astfel de autovehicule! Conform polițiștilor, hoții folosesc...
Caz șocant, la Deva! Un bărbat de 48 de ani a fost înjunghiat în plină stradă, sub privirile impasibile și chiar amuzate ale trecătorilor. Vă avertizăm, urmează imagini cu impact emoțional.
Val de percheziții în locuințele unor persoane suspectate de infracțiuni economice, în județul Vaslui! Peste 100 de polițiști și jandarmi, sub supravegherea procurorilor Parchetului...
Medicul legist a comunicat, astăzi, cauza decesului bărbatului imobilizat de polițiști pe terasa unui local din Pitești. Legistul a declarat, cităm: „Moartea fost violentă, bărbatul a murit asfixiat. Am descoperit...
Percheziții domiciliare, într-un dosar privind lucrări ilegale executate în Parcul „Regele Mihai I”, fost Herăstrău, din București! Mai multe persoane sunt cercetate penal pentru efectuarea unor lucrări de demolare...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019