Silvicultorii prahoveni au salvat doi pui de urs, părăsiți de mamă. Oamenii i-au capturat la cota 1400 din Sinaia. Ursuletii vor fi duși la un centru special, pentru că nu ar supraviețui singuri în libertate.
AMBIANȚĂ "Stați cuminți!"
Cele două femele în vârstã de șapte luni au fost momite cu hrană să intre în cuști, apoi au fost anesteziate. După ce medicii veterinari le-au prelevat mostre pentru teste genetice, puii au fost pregătiți pentru relocare. Ursuletii vor ajunge într-un centru special din Harghita, de unde vor fi eliberati anul viitor, chiar în zona unde au fost prinsi.
HORIA IUNCU, director, Parcul Natural Bucegi "Aceastã actiune de capturare si relocare a acestor douã exemplare de pui a devenit o necesitate, datoritã faptului cã în ultima perioadã de timp acesti pui îsi petreceau toatã ziua între masini, în mijlocul turistilor."
Nici nu se terminase bine acțiunea că, la câteva sute de metri distanță, un alt urs și-a fãcut apariția pe șosea.
Câțiva trecatori au fotografiat ursul, un obișnuit al zonei. Pădurarii țin sub observație mai multe exemplare, care, în ultima perioadă, se plimbă în apropiere de Sinaia.
Val de accidente, pe pârtiile de schi ori săniuș! Mai mulți iubitori ai sporturilor de iarnă au ajuns să petreacă sărbătorile sub supravegherea medicilor, după ce au suferit traumatisme și chiar fracturi, pe pârtiile...
Protest al silvicultorilor, în fața Palatului Parlamentului! Silvicultorii au vrut să tragă un semnal de alarmă asupra agresiunilor tot mai dese la care sunt supuși pădurarii. Președintele Federației Sindicatelor din Silvicultură „Silva", Silviu...
Sindicaliștii din silvicultură ies în stradă, în semn de protest față de agresiunile cărora le-au căzut victime pădurari! Protestul, organizat de Federația Sindicatelor Silva, va avea loc, marți, 29 octombrie între orele 10-14, la...
Un nou incident cu sălbaticiuni! O turmă de porci mistreți a poposit în fața primăriei din Sinaia, chiar în centrul stațiunii, pentru a căuta hrană. Totul a fost surprins de camerele de supraveghere din zona...
Din categoria bolilor care cunosc, din păcate, o incidență crescută în ultimii ani, se numără și cele hematologice, de la limfomul malign non-Hodgkin ori leucemia mieloidă, la anemii ori adenopatii.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019