Dosarul Gerota a fost clasat! Fostul ofițer din cadrul Ministerului de Interne, suspectat că a infectat cu coronavirus, în luna martie, mai multe persoane, printre care membri ai familiei, colegi de serviciu, dar și cadre medicale de la Spitalul ”Dimitrie Gerota” din Capitală, a scăpat de urmărirea penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Potrivit procurorilor Parchetului General, dosarul a fost clasat întrucât probele nu au putut stabili cu certitudine că fostul ofițer ar fi fost sursa infectării pacienților și a cadrelor medicale. Procurorii spun că nu există argumente științifice de acuzare a fostului ofițer de poliție. "În lipsa altor testări, realizate asupra altor pacienți, vizitatori, personal medical, anterior sau în perioada internării persoanei vizate, sursa inițială de SARS Cov-2 din Spitalul de Urgență „Profesor Doctor Dimitrie Gerota” rămâne nesigură, se afirmă în comunicatul Parchetului. Totodată, procurorii au clasat și cercetarea privind falsul în declarații, cu privire la faptul că bărbatul nu a completat în formular vizita făcută în Israel. Potrivit anchetatorilor, în momentul în care pacientul era internat la spitalul Gerota, Israelul nu se afla pe lista statelor cu răspândire generalizată, prin urmare, bărbatul nu avea obligația de a declara călătoria.
Fostul ofițer M.A.I. care a infectat cu noul coronavirus zeci de persoane, la Spitalul de Urgență ”Dr. Dimitrie Gerota” din Capitală, a fost externat. Bărbatul în vârstă de 60 de ani a rămas cu sechele pulmonare și trebuie...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019