Greii fotbalului românesc au scăpat, decocamdată, de închisoare! Curtea Supremă a retrimis "Dosarul Transferurilor" spre rejudecare la Curtea de Apel București. Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, astfel, solicitarea făcută de avocatul lui Gigi Nețoiu, care a invocat un viciu de procedură- lipsa unei expertize specializate. Verdictul Instanței Supreme a rămas vineri în pronunțare în cazul celor opt oameni din fotbal acuzați de spălare de bani și evaziune fiscală. Procurorii au cerut mărirea pedepselor, care erau, oricum, însemnate. Cinci dintre acuzați fuseseră condamnați la închisoare cu executare: Ioan Becali- la 8 ani, Cristi Borcea și Victor Becali- 7 ani, George Copos- 5 ani, iar Mihai Stoica- 4 ani. Alți trei- Jean Pădureanu, Gică Popescu și Gigi Nețoiu- au primit 3 ani de închisoare cu suspendare. Cei opt au fost deferiți justiției de procurorii DNA în octombrie 2008. În rechizitoriul Direcției Naționale Anticorupție sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbaliști români de la cluburile Dinamo, Rapid, Gloria Bistrița și Oțelul Galați către cluburi din străinătate, în perioada 1999- 2005. Potrivit anchetatorilor, o parte din banii obținuți din transferuri a fost ''spălată'' prin intermediul unor firme off-shore de peste hotare. Mai exact, între cei acuzați ar fi avut loc transferuri bancare din sumele sustrase, iar banii ar fi fost virați reciproc în conturile personale, fără justificare. Conform procurorilor, prejudiciul adus statului în acest caz se ridică la un milion și jumătate de dolari, iar în bugetele celor patru cluburi- la 10 milioane de dolari.
Și-a dedicat viața marilor lui pasiuni: radioul, sportul și scrisul. Este vorba de Ilie Dobre, comentator sportiv de radio, jurnalist și scriitor, un nume răsunător în România, omul care a stabilit 10 recorduri mondiale omologate de World Record Academy și care, în 2014, a primit premiul „Omul Anului” în media, pentru promovarea sportului, a valorilor morale, a fair play-ului și a valorilor sociale în sport.
Un profesor bihorean lansează “Biblia fotbalului”! Joi, 15 noiembrie 2018, orele 16,00 în Sala Traian Moșoiu a Primăriei Municipiului Oradea va avea loc lansarea cărții cu titlul “Mondialele, de la Montevideo la Moscova”, scrisă de profesorul Constantin Butișcă. Autorul prezintă detalii despre toate cele 900 de meciuri de la Campionatele Mondiale de fotbal desfășurate între 1930 și 2018. Totodată, prezintă date despre jucătorii care s-au remarcat la aceste meciuri, și mai ales partidele României la cele 7 ediții la care a participat și naționala.
Anchetă în cazul femeii găsită moartă pe un teren de fotbal din satul Ologeni, județul Prahova. Victima era dezbracată și anchetatorii iau în calcul ipoteza unui viol urmat de crimă. Femeia, în vârstă de 55 de ani, dispăruse...
Momente dramatice, aseară, pe terenul de fotbal din Mediaș! Fostul jucător al formației Gaz Metan Mediaș, Ioan Aloman, care se ocupa de organizarea competițiilor sportive la clubul...
Coloana Infinitului a lui Brancusi invinge Turnul Eiffel, simbolul francezilor! Se intampla pe retelele de socializare, cu putin timp inainte de startul Euro 2016. Iar până la partida din teren, meciul fanilor ofera un adevrat spectacol. La Paris, suporteri dar si jucatori se tem de CAPCANA ROMANIA.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019