Nici șoferii ieșeni nu au scăpat de supliciul gropilor răsărite în asfalt după topirea zăpezii! În ciuda milioanelor de lei cheltuite anual de autorități pentru lucrările de asfaltare, drumurile arată ca după bombardament.
SEBASTIAN BURAGA, purtător de cuvânt, Primăria Iași "Sunt străzi, în Iași, recunoaștem, care arată deplorabil și care urmează, pe de-o parte, să le introducem într-un program de reabilitare, cu fonduri UE, iar pe de altă parte, să intervenim pentru asfaltare, cu fonduri proprii."
Cu o situație similară se confruntă și bistrițenii, deși primăria a cheltuit peste 2,5 milioane de lei pentru repararea și întreținerea străzilor din oraș.
VOX "Destul de rău, se circulă. Peste tot, sunt gropi. Asta este."
VOX "Apar, că așa-s făcute. Peticite. Peticul ăla nu ține. Cu un pic de sare, groapa-i la loc. Așa se lucră la noi. Zice că dacă facem ca lumea, la anul, nu mai avem ce lucra."
MIHAI RUȘTI, purtător de cuvânt, Primăria Bistrița "O campanie mai susținută, la capitolul reparație străzi, va debuta după ce vremea se va mai încălzi, astfel încât să putem porni stația de asfaltare."
În 2011, au fost reparate aproximativ 150 de străzi, iar costul lucrărilor s-a ridicat la un milion și jumătate de lei.
Situație disperată la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iași. Este criză de sânge, iar zilnic doi pacienți află că nu pot fi operați. Oamenii sunt nevoiți să aștepte zile întregi pentru a fi operați, iar medicii...
Primul deces din cauza căldurii, înregistrat la Iași! Un bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost găsit prăbușit pe stradă, cu hipertermie severă. Omul, care avea o temperatură de peste 42 de grade...
Bucureștenii sunt invitați la o plimbare în aer liber, chiar pe carosabil. Pentru un oraș mai puțin poluat, Primăria Capitalei a inițiat proiectul „Străzi deschise". Astfel, marile bulevarde se vor închide pentru șoferi.
Fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, plasat sub control judiciar! Procurorii anticorupție au anunțat începerea urmăririi penale a lui Alexe și l-au plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, perioadă...
Iarna prelungită este pe sufletul turiștilor mari și mici, care aleg stațiunea Stâna de Vale din județul Bihor, ca destinație de vacanță ori pentru a petrece weekend-ul. Supranumită Perla Apusenilor, stațiunea este...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019