Roboți multifuncționali, elemente de realitate virtuală și tehnologii de neimaginat până acum. Nu sunt elemente dintr-un film SF, ci fac parte din dotarea unui laborator digital ultramodern, pus la dispoziția elevilor și cadrelor didactice de la Școala Gimnazială nr. 311 din Sectorul 6 al Capitalei. Laboratorul digital inteligent a fost dotat și cu laptop-uri, softuri de design grafic, o tablă interactivă, scannere și imprimante 3D. În SmartLab, elevii vor participa la cursuri de biologie, geografie sau chimie, iar concepte până acum abstracte vor căpăta contur pe tabla inteligentă.
CIPRIAN CIUCU, primar, Sector 6 București ”Primăria a dezvoltat acest proiect de 150.000 de euro. Pe lângă faptul că s-au achiziționat elemente de laborator IT de cea mai bună performanță, include și mentenanță pe un an de zile și include și training pentru cadrele didactice. De asemenea, este foarte important colaborarea cu Colegiul Național ”Moisil” din Sectorul 6, care are deja un astfel de laborator și trebuie să facem transfer de cunoștințe dinspre colegiu și către școala gimnazială.”
DANIELA SANDU, director, Școala Gimnazială nr. 311 ”Pentru noi, acest SmartLab va fi o modalitate să mergem mai departe, într-un viitor pentru care sa fim pregătiți. Vrem ca copiii să fie pregătiți, să își formeze deprinderile conform talentelor lor.”
DANIELA BĂDESCU, inspector școlar, Sector 6 ”E un exemplu de bune practice pentru Sectorul 6. În primul rând, că unificăm la nivelul teoriei și a practicii școala gimnazială și liceul, dar, mai mult decât atât, ne propunem să formăm aici noi specialiști în specializări cu totul noi. Ca atare, e un pas către viitor.”
SmartLab-ul este un laborator digital viu, scopul fiind acela de alfabetizare digitală și tehnologică, pentru a le dezvolta elevilor gândirea anticipativă, adaptativă, creativă și analitică. Astfel, memorarea mecanică este înlocuită prin stimularea creativității.
ANDREI, elev, Școala Gimnazială nr. 311 ”- Am făcut o piramidă cu culoarea albastru. Pe urmă, am făcut cămila care a fost puțin mai greu de făcut și a trebuit să le lipesc pe toate, ca să nu se desfacă. - Cum ți se pare acest laborator? - Mi se pare foarte modern și putem să facem foarte multe lucruri și la multe proiecte ale școlii cred că ne poate ajuta mai ales imprimanta, dar și aceste creioane.”
ALEXANDRU, elev, Colegiul Național „Grigore Moisil” ”Sunt roboții de la Colegiul Național ”Grigore Moisil”, pe care i-am adus aici. Sunt făcuți de noi din seturile acestea modulare. Practic, noi îi ansamblăm din aceste piese pe care le avem la dispoziție și, după aceea, scriem programe ca să-i facem să gesticuleze. De asemenea, mai avem în laborator și imprimante 3D care pot fi folosite pentru printat absolut orice, dar noi le folosim în special pentru piese de roboți. În momentul acesta lucrează la logo-ul vostru cred, Național TV.”
Echipamentele din laborator și softurile aferente pot fi folosite ȋn toate disciplinele, indiferent de profilul școlii.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019