Date companie
 
 
 
 

Educatoarea din Timișoara care și-a ucis fetița, arestată preventiv

RSS Știri
 
 
Data publicării : 15 Martie 2018
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : raport, timisoara, fetita, educatoare, medico, arestata, legala, criminala, inecata
 

Educatoarea din Timișoara care și-a omorât fetița de 4 ani a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Ea a recunoscut totul în fața anchetatorilor. Le-a povestit că și-a ucis copilul din cauză că era disperată, după ce soțul ei i-a spus că vrea să divorțeze. În raportul medico-legal se arată că micuța a decedat în urma înecului. În document se prezizează că avea și tăieturi superficiale la mâini, fără atingerea ligamentelor sau venelor. Psihiatrii au ajuns la concluzia că femeia a avut discernamânt atunci când și-a omorât copilul. În referatul cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive se arată, cităm: "Au intrat amândouă în baie, ocazie cu care i-a pregatit cada, umplând-o cu apă, după care fetița a intrat în vana. La un moment dat, probabil cu gândul că, daca ea și fiica sa vor muri, o să scape de stresul și situația tensionată din familie pe care o crea soțul ei, precum și de frica să nu fie amagită din nou de acesta și, astfel, pentru a scăpa de incertitudinea în care a ajuns să traiască, a ținut-o pe fetița ei cu capul sub apă.", am încheiat citatul. Marți seară, după ce și-a ucis fetița, femeia a băut o substanța toxică cu scopul de a-și lua viața. A sunat, apoi, la 112 și i-a spus dispecerului că și-a omorât copilul. Femeia era educatoare de mai mulți ani la o gradiniță, în localitatea Murani, din Timiș. De trei săptămâni intrase în concediu fără plată. Ea se plângea că naveta este foarte obositoare, iar salariul este mic, asa că își căuta un alt loc de muncă.

prin telefon, AURA DANIELESCU, inspector general școlar, I.S.J. Timiș "A fost o persoana calmă, liniștită, a interacționat cu părinții și copiii de vârsta preșcolară, nu a arătat că ar fi o persoană cu tulburări mentale."

După ingerarea substanței toxice, femeia a fost stabilizată de medici și va fi cercetată, acum, în stare de arest. Bunicii fetiței și tatăl se pregătesc, acum, să o înmormânteze pe fetiță.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2