Educatoarea violentă de la grădinița din localitatea Vrâncioaia, județul Vrancea, a fost suspendată din funcție. Femeia, care a fost filmată în timp ce lovea și admonesta verbal doi copii din clasă, va da socoteală pentru comportamentul ei în comisia de disciplină care se va întruni miercuri la școală. După o analiză a cazului, comisia va lua o decizie în ceea ce o privește, decizie ce poate merge până la desfacerea contractului de muncă. Luni, inspectori din cadrul Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea au mers la grădinița în care s-a produs incidentul și au discutat cu părinții copiilor din clasa educatoarei, dar și cu aceasta. În urma discuțiilor, s-a decis ca părinții și copiii să fie consiliați psihologic. În ceea ce o privește pe educatoare, reprezentanții Protecției Copilului au recomandat ca aceasta să fie suspendată. Filmarea în care educatoarea Mihaela Ciornea bruschează doi băieței, îi înjură, îi jignește și îi lovește în mod repetat în cap și peste față, a fost postată și pe Youtube. Scena a fost filmată cu telefonul, săptămâna trecută, de mama unui copil, care se afla în sala de clasă cu permisiunea educatoarei. Cazul educatoarei violente face și obiectul unei anchete penale. Deși, până acum, niciunul dintre părinții copiilor agresați de educatoare nu a depus plângere, polițiștii s-au autosesizat și au întocmit dosar penal pentru purtare abuzivă și lovire sau alte violențe.
Christian Ciocan, amendat pentru încălcarea Codului Rutier! Fostul purtător de cuvânt al Poliției Capitalei, care în prezent este împuternicit director al Unității de Politici Publice din cadrul Ministerului Afacerilor Interne...
Fraudă uriașă în domeniul deșeurilor! Șapte firme specializate în colectarea și reciclarea deșeurilor au fost depistate cu nereguli grave de către inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală din cadrul A.N.A.F..
Anchetă în cazul trenului Regio de pe ruta București Craiova, care a rămas fără frâne, marți seară, pe raza județului Argeș! Garnitura s-a oprit din inerție, la 300 de metri de Gara Golești...
Fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, plasat sub control judiciar! Procurorii anticorupție au anunțat începerea urmăririi penale a lui Alexe și l-au plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, perioadă...
Anchetă în cazul containerelor cu deșeuri nereciclabile provenite din Belgia, descoperite în Portul Constanța, Sud Agigea! Echipele de control de la Poliția de Frontieră, Vamă și Garda de Merdiu...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019