Muzeul Național de Artă al României nu va participa la ediția din acest an a Nopții Muzeelor. Asta, după ce membrii sindicatului din această instituție de cultură au anunțat că nu vor efectua ore suplimentare, în afara programului obișnuit de lucru la data desfășurării evenimentului. Conform comunicatului transmis de Muzeul Național de Artă al României, conducerea instituției ”a primit o înștiințare din partea Sindicatului Specialiștilor Muzeului Național de Artă al României, prin care este informată că membrii acestui sindicat se solidarizează cu sindicatele din Federația CulturMedia, la care este afiliat, și, prin urmare, nu vor efectua ore suplimentare, în afara programului obișnuit de lucru în data de 18 mai, cu prilejul Nopții Muzeelor. Ca urmare a acestei situații, consiliul de administrație al muzeului a hotărât că MNAR nu va participa la Noaptea Muzeelor”. În 18 mai, spațiile expoziționale ale Muzeul Național de Artă vor fi deschise doar între orele 11:00 și 19:00. Evenimentul cultural Noaptea Muzeelor, organizat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România și ajuns la a 20-a ediție, se va desfășura în 18 mai, până târziu în noapte, simultan cu alte țări europene.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019