“Viața nu te așteaptă, cel mai bun prieten, da!” Este numele campaniei de adopție desfășurată de Consiliul Județean Ilfov, prin care oamenii sunt încurajați să ia acasă un patruped. O expoziție de fotografie a câinilor fără stăpân se desfășoară, luna aceasta, la Palatul Șuțu din Capitală și este menită să atragă atenția oricărui trecător. Imaginile impresionante sunt însoțite de povești de viață, care se pot citi în ochii necuvântătoarelor.
FLORINA ILICEA, reporter
”Le avem, în această fotografie pe Tina și Mia, două cățelușe adorabile al căror loc nu este în spatele gratiilor. Au trei luni, iar dacă nu s-ar avea una pe cealaltă, suferința ar fi și mai grea.”
Două adăposturi din Ilfov, Brănești și Speranța, găzduiesc împreună 800 de câini.
prin telefon: ANITA SOCOL, consilier Biroul Protecția Animalelor, Ilfov
”Este un parteneriat unic. Este o expoziție dedicată animalelor nimănui. În felul acesta ne-am dorit să ajungem la cât mai mulți oameni. Ne-am dorit ca aceste panouri să fie puse pe gardul Palatului Șuțu, pentru că acest palat are o poziționare excelentă, este centrală, în văzul tuturor, mai exact.”
Doritorii unui prieten pe viață, au nevoie doar de trei documente pentru adopție: o copie după buletin, o dovadă a spațiului în care va sta cățelul și o dovadă a venitului, care să ateste că stăpânul are posibilitatea întreținerii unui animal. Expoziția va fi disponibilă până la data de 28 august și este gratuită.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019