Date companie
 
 
 
 

Expoziție dedicată planetei Marte, la Observatorul Astronomic din București

RSS Știri
 
 
Data publicării : 8 Decembrie 2020
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : expozitia, astronomic, marte, observatorul, sonka
 

Expoziție temporară dedicată planetei Marte, organizată în interiorul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București, cu ocazia apropierii planetei Marte de Pământ. Potrivit organizatorilor, expoziția „Mai aproape de Marte” este la unison cu observațiile care se pot face seara prin instrumentele de la Observatorul Astronomic. Persoanele fascinate de sondarea cosmosului pot vedea în mod direct planeta roșie, dar și prin intermediul sondelor spațiale care au vizitat-o.

ADRIAN ȘONKA, astronom „Pentru că în această perioadă se vede planeta Marte pe cer și s-a apropiat de noi în luna octombrie, dar încă se mai vede câtevaluni de zile prin telescoapele noastre, ne-am gândit să le oferim oamenilor informații în plus și, de asta, am făcut o expoziție despre Planeta Marte. Avem o hartă foarte detaliată a planetei Marte, pe care sunt trecute toate craterele, toți munții și ce este mai frumospe acolo.” 

OANA PASCARU, reporter „Expoziția „Mai aproape de Marte” conține patru planșe mari și zece mici cu informații despre istoria observațiilor făcute asupra planetei, precum și un colaj de peisaje marțiene, fotografiate de sonde care au asolizat. Expoziția include și o hartă de mari dimensiuni a planetei, precum și desene realizate de astronomi la telescop.” 

Potrivit astronomului, Marte ar fi următorul nostru cămin planetar. Atunci când va decide să părăsească Pământul, omenirea nu va avea la dispoziție decât o singură planetă, una pe care se găsește apă, o gravitație acceptabilă, atmosferă care poate fi cu ușurință transformată în aer respirabil. Aceasta este Marte, care mai are un avantaj: se apropie destul de mult de Pământ. La fiecare doi ani și patru luni, planeta se află la depărtarea minimă.

ADRIAN ȘONKA, astronom „ Se mai vede încă două - trei luni de zile planeta. Ea se vede cu ochiul liber ca o stea. Nu poți să faci diferența dintre o stea și Marte, când te uiți cu ochiul liber, dar, când te uiți prin telescop, începi să vezi detalii pe planetă. Poți să vezi niște pete întunecate, albe, portocalii, galbene. Sunt forme de relief. Marte are ceva interesant, spre deosebire de celelalte planete. Este singura planetă ce vezi ce este pe suprafață, deci, nu vezi nori și se poate compara ce vezi prin telescop, cu ce văd sondele spațiale.”

Expoziția temporară completează expoziția de bază a Observatorului, „Descoperim împreună Universul: Expoziție de Astronomie”, care are ca subiect sistemul solar și explorarea acestuia, planetele, stelele și galaxiile. Scopul principal este ilustrarea locului nostru în Univers, cu o temă secundară referitoare la explorarea sistemului solar, sondele spațiale fiind reprezentate într-un mod inedit.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Are loc echinocțiul de toamnă, moment din care zilele încep să scadă ( 23 Septembrie 2014 )

    Astăzi începe toamna astronomică. Pe 23 septembrie este echinocțiul de toamnă, cînd ziua este egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ. Toamna și-a intrat în drepturi și din punct de vedere meteorologic. Vremea se răcește considerabil în toată țara săptămâna aceasta. Sunt asteptate ploi, iar la munte sunt posibile ninsori. Până vineri, maximele termice vor fi în medie, de 15-16 grade Celsius, iar minimele...

  • O fetiță din Suceava, rănită la expoziția militară organizată cu ocazia Zilei Naționale ( 2 Decembrie 2013 )

    Accident la expoziția militară, organizată de Ziua Națională, la Suceava! O fetiță de șapte ani a ajuns în stare gravă la spital. Mai mulți copii au fost curioși să vadă cum arată un TAB in interior, așa că s-au urcat în vehicul. Fetița și-a prins, însă, mâna în ușa transportorului auto blindat. Copila a fost dusã direct în sala de operație, cu trei degete de la mâna stângă aproape tăiate. Medicii au reușit să-i salveze...

  • Târgul de Turism al României și Romhotel - Expoziția internațională de echipamente, dotari și mobilier pentru restaurant, la Romexpo ( 15 Noiembrie 2013 )

    Târguri cu tradiție, la Romexpo, în Capitală! Vorbim de cea de a 30-a ediție a Târgului de Turism al României și Romhotel - Expoziția internațională de echipamente, dotari și mobilier pentru restaurant, eveniment ajuns la cea de 21-a ediție. Peste 200 de firme de profil și agenții, își prezintă ofertele. Vizitatorii târgului de turism pot alege dint-o gamă extrem de variată de pachete, puse la dispoziție de agențiile din domeniu.

  • Peste 3.000 de vizitatori, la expoziția The Human Body, de la Muzeul Antipa ( 25 Martie 2013 )

    Record de vizitatori la controversata expoziție de cadavre deschisã, vineri, în București. Organizatorii estimeazã cã, în trei zile, peste 3.000 de persoane au trecut pragul Muzeului Antipa, cu scopul de a vizita expoziția. În weekend, prețul unui bilet a ajuns la 60 de lei, cu 10 lei mai mult decât în timpul sãptãmânii. Cadavrele nu au atras, însă, atenția, numai la București! Peste 20 de milioane de oameni din întreaga lume au vizitat expoziția itinerantă...

  • Tranzitul planetei Venus pe discul solar a fost urmărit cu interes în Constanța ( 6 Iunie 2012 )

    Spectacol pe cer! Un fenomen astronomic foarte rar a putut fi admirat din România: planeta Venus a trecut prin fața Soarelui! Evenimentul a fost așteptat cu entuziasm de mulți români. La Constanța, pasionații de astronomie s-au adunat pe faleza cazinoului, pentru a urmări fenomenul care nu se va mai repeta decât peste 105 ani. Momentul mult așteptat a venit dimineață, la ora 7 și 37 minute.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2