Date companie
 
 
 
 

Facilități pentru refugiați

RSS Știri
 
 
Data publicării : 7 Decembrie 2017
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : drepturi, refugiati
 

Noi drepturi pentru refugiații aflați pe teritoriul României! Ministerul Afacerilor Interne a pus în dezbatere publică un proiect de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului care privește integrarea socială a străinilor care au dobândit protecția internațională sau un drept de ședere în țara noastră. Astfel, se dorește prelungirea de la 6 luni la 12 luni a perioadei în care refugiații care participă la programele de integrare să fie cazați în centre regionale sau în alte spații administrate de Ministerul de Interne, cu această destinație. Totodată, se propune prelungirea perioadei de aplicare a planului individual de integrare, de la 6 luni la 12 luni, corelativ cu perioada pentru care se acorda ajutorul nerambursabil. 
În acest sens, s-a considerat oportună și extinderea acordării unei subvenții de 50% din costurile de chirie și pentru persoanele cărora li s-a prelungit cu încă 6 luni derularea programului de integrare. Proiectul mai prevede creșterea perioadei de acordare a ajutorului material din partea Inspectoratului General pentru Imigrări de la două la trei luni. Potrivit celor mai recente date, gradul de ocupare a centrelor regionale este de peste 100%, trendul fiind în creștere, luând în considerare numărul de persoane care urmează a fi relocate în perioada imediat următoare. Refugiații vor participa la cursuri de limba română, programe de orientare culturală și de consiliere, care să le permită accesarea celorlalte servicii și politici sociale în condiții asemănătoare celor oferite cetățenilor români.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2