Date companie
 
 
 
 

Fântâni secate de secetă, în județul Dâmbovița

RSS Știri
 
 
Data publicării : 29 Iulie 2012
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : militari, targoviste, apa, sate, fantani, seceta, cucuteni
 

Seceta prelungită nu afectează doar culturile agricole, ci și fântânile aflate în curțile oamenilor. Peste 500 de locuitori ai satului dâmbovițean Cucuteni sunt nevoiți să care apă cu bidoanele de la un izvor aflat la câțiva kilometri depărtare. Vârstnicii așteaptă, însă, cisterna militarilor.

AMBIANȚĂ "- Mai e o jumătate de metru. Atât! A secat de tot apa. Asta e apa! - Până unde era apa înainte? – Până aici, sus. Uitați, se văd urmele."

VOX "- Nu mai e apă deloc, pe nicăieri. Au secat toate fântânile, din cauza căldurii. – E destul de greu să cărați apă? – E greu! Mai avem și animale."

VOX "- Trebuie făcut ceva! O sursă de apă, că e foarte greu, domn'e. Pentru animale, trebuie! – Și pentru dumneavostră? - Da, bineînțeles!"

VOX "Nu se ajunge, că dacă n-a plouat de atâta timp! Secetă mare!"

Autoritățile locale au apelat la militarii garnizoanei Târgoviște, care, de aproape o săptămână, aduc zilnic peste 10.000 de litri de apă. La fel se întâmplă și în satul dâmbovițean Dealu Frumos, acolo unde militarii au dus, până acum, 18.000 de litri de apă.

AURELIAN DRAGA, purtător de cuvânt, Garnizoana Târgoviște "Nu este prima solicitare. Anul acesta, am mai fost la multe misiuni în județul Dâmbovița. În zona Moreniului, sunt probleme cu apa."

Satul Cucuteni trebuia să fie racordat, de câțiva ani, la rețeaua de apă. În 2009, Guvernul n-a mai dat niciun ban și lucrarea a fost blocată, deși era executată în proporție de 70%.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2