Femeia incendiată de vecinul student, cu o zi în urmă, la Timișoara, a murit la spital. Femeia, în vârstă de 49 de ani, suferise arsuri de gradul III pe 98% din suprafața corpului. Potrivit procurorilor timișoreni, tânărul de 22 de ani a premeditat fapta. El ar fi cumpărat, marți dimineață, 1,7 litri de benzină. Ulterior, s-a întâlnit cu femeia pe palierul blocului, unde s-au certat. La un moment dat, s-a dus în apartament, de unde a luat benzina, s-a întors și a turnat pe femeie o cantitate de mai mult de o jumătate de litru, apoi i-a dat foc cu o brichetă. Inițial, locatarii din bloc au crezut că femeia s-a autoincendiat, fiind cunoscută cu probleme psihice, iar în trecut ar fi încercat să se sinucidă. Tânărul a fost arestat preventiv și va fi cercetat pentru omor calificat. Conform vecinilor, cei doi nu se aflau la primul conflict. Recent, studentul ar fi lovit-o pe femeie cu un ciocan în cap. Potrivit I.P.J. Timiș, în iulie 2020,studentul ar fi fost reținut pentru lovire sau alte violențe, după ce a maltratat-o pe aceeași femeie, iar, în august 2020, a fost trimis în judecată în acest caz în stare de libertate, dosarul aflându-se acum pe rolul instanței.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019