Scene cumplite, în București! O femeie de 43 a fost ucisă de o haită de câini în timp ce alerga pe lângă Parcul Lacul Morii din Sectorul 6. Ana Oros Daraban făcea jogging în apropierea graniței cu Comuna Chiajna, pe un teren proprietate privată, moment în care un grup de câini a atacat-o. Un bărbat care se afla în zonă a încercat să o salveze, însă aceasta murise deja din cauza rănilor. La fața locului s-au deplasat oamenii legii și un echipaj medical care nu a mai putut decât să declare decesul. Au fos demarate cercetări, ele fiind continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri.
RALUCA ALEXE, reporter
”În ceea ce privește punctul de vedere al autorităților, Primăria Sectorului 6 susține că responsabilitatea capturării și cazării câinilor maidanezi în centre speciale ar fi a celor de la ASPA care, însă, nu dețin nici suficient personal, nici suficient spațiu pentru a rezolva în totalitate problema animalelor fără stăpân. Mai mult, specialiștii ASPA pot captura câinii doar de pe domeniul public, în cazul de față fiind vorba despre un teren privat.”
Potrivit Primăriei de sector, Poliția Locală Sector 6 nu a primit sesizări privind existența câinilor în zona respectivă. Femeia a fost găsită de polițiști pe câmp, la 270 de metri distanță de cea mai apropiată locuință și la 300 de metri de cel mai apropiat punct de digul Lacul Morii - zona neamenajată, aflată la granița cu Comuna Chiajna. Terenul a aparțiut CAP, iar împroprietăririle au fost făcute de autoritățile din Chiajna. În prezent, se află în posesia a trei persoane, mai spun autoritățile. Imediat după tragedie, consilierii generali ai PNL au solicitat demisia directorul Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA).
prin tel: DIANA MARDAROVICI, consilier general PMB
”Aș fi vrut să nu se mai întâmple niciodată în București, pentru că avem deja un precedent. Și este un precedent foarte dureros, mai ales pentru noi bucureștenii. Mi se pare incredibil că nu putem merge în parc în siguranță. Este inacceptabil așa ceva pentru o capitală europeană în anul 2023. Pe mine nu mă interesează dacă strategia lor a suferit modificări ideologice, nu mă interesează. Ei trebuie, sunt obligați să asigure siguranța cetățenilor. Dacă nu fac asta și nu au făcut asta în ultimii ani este doar vina conducerii. Din acest motiv și spun că demisia directorului ASPA nu este negociabilă. Aici vorbim despre o demisie obligatorie, pentru că are toată răspunderea morală pentru acest incident. În cazul în care are sau a avut o direcție să nu captureze câini vreau să îmi dea în scris cine i-a cerut să nu captureze câinii și atunci răspunderea este la persoana respectivă. Primăria Generală practic cheltuie mai mulți bani pe cap de câine, decât pe cap de copil, întrebarea mea este pe ce se duc acei bani și vreau un raport detaliat cu planul clar și cu borne clare din partea viitorului director ASPA pentru că eu cu acest director nu mai am ce vorbi.”
Poliția Locală Sector 6 susține că nu a primit sesizări privind existența câinilor fără stăpân în zona unde s-a petrecut tragedia. Însă, aproape zilnic polițiștii locali solicită intervenția celor de la ASPA pentru a captura câinii făre stăpân din alte zone, în special cele aflate la granița cu anumite comune limitrofe. Purtătoarea de cuvânt a ASPA, Cătălina Trănescu a declarat că instituția pe care o reprezintă a ridicat peste 120 de câini din zonă, în ultimele luni. În această după-amiază, reprezentanții ASPA au încercat să captureze câinii care ar fi făcut acest atac. Pe de altă parte, activiștii din domeniu au arătat cu degetul clar spre Primăria Capitalei.
ANA MĂIȚĂ, reprezentant, Asoc. Inițiativa pentru Responsabilitate Civică
"Adăposturile sunt suprapopulate, nu mai intră niciun câine, nu se mai capturează nimic. Au dat dispoziție orală echipajelor de prindere să nu mai captureze nimic."
Potrivit investigatorilor, victima mai fusese atacată, în aprilie 2022, de 20 de câini, în timp ce se afla în aceeași zonă. La acel moment a ajuns în stare gravă la spital, fiind operată de urgență. Ulterior, a primit și consiliere psihologică. Acum însă nimic nu s-a mai putut face pentru ea.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019