După o pauză de doi ani, Târgoviște a devenit, din nou, capitala internațională a teatrului de stradă. Festivalul Artelor Spectacolului de la Târgoviște, BABEL, a ajuns la cea de-a X-a ediție. Tema Babel 2022 este ”Limbaj”, iar organizatorii și-au propus ca această ediție să aducă în fața publicului spectacolele și evenimentele artistice ce vor pune în lumină limbajul ca element vital al vieții umane, acesta fiind înțeles drept cuvânt, mișcarea corpului, semne, contact vizual, scris și desen. Anul acesta, vor participa la Babel artiști din teatre și companii teatrale din România, Belgia, Germania, Franța, Italia, Scoția, Polonia, Republica Moldova, Algeria, Grecia, Turcia, Kazahstan, India și Coreea de Sud. Reprezentanții Teatrului Tony Bulandra au precizat că această ediție trebuia să aibă loc cu doi ani în urmă, când a început pandemia. La festival sunt prezenți 100 de voluntari, elevi din liceele din Târgoviște, iar workshop-urile îi vor pregăti atât pe actorii prezenți, cât și pe elevi în ceea ce privește artele spectacolului, le vor deschide perspective, le vor arăta că ceea ce învață în școală poate fi aplicat în viață. Festivalul Babel se va desfășura până pe 19 iunie. Evenimentul este organizat de Teatrul Tony Bulandra, cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Municipiului Târgoviște. Național TV și Național FM sunt parteneri media ai evenimentului.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019