Farmecul verii indiene, în inima Bucureștiului! Grădina Casei Universitarilor a fost, astăzi, gazda festivalului Namaste, o incursiune în tradițiile și cultura indiană ajunsă la cea de-a zecea ediție. Ca de fiecare dată, iubitorii culturii indiene au fost prezenți, dornici să afle lucruri noi despre fascinanta Indie. În programul festivalului au fost incluse teme variate, de la gastronomie indiană, muzică și dans, la medicina tradițională ayurveda. Vizitatorii și-au putut face și tatuaje temporare cu specific indian, dar au putut achiziționa și produse și bijuterii specifice Indiei. India este țara unității în diversitate, un spectacol multicolor ce îmbina o varietate copleșitoare de culturi, tradiții, religii și limbi vorbite. Organizatorii festivalului își propun, la fiecare ediție a festivalului Namaste, să le ofere iubitorilor culturii indiene o experiență vie și să aducă o parte din spiritul Indiei în România.
Klaus Iohannis, prezent la festivalul comunității săsești din România! Șeful statului a declarat, la cea de-a IX-a ediție a evenimentului „Săptămâna Haferland”, organizată în satul Criț din județul Brașov, că desfășurarea festivalului reprezintă, pe de-o parte, un pas spre normalitate și pe de altă parte, întărirea cooperării dintre România și Germania.
Statistici îngrijorătoare privind cultura în pandemie! Anul 2020, puternic influențat de criza sanitară cauzată de coronavirus, a însemnat mai puțini vizitatori în muzee, mai puține spectacole și mai puține filme. Bibliotecile au eliberat 20,6 milioane volume, cu aproape 13 milioane mai puțin față de 2019.
EcoFest 2021, la start! Cea de-a XI-a ediție a festivalului internațional de Film Ecologist ECO FEST România „Pentru Sănătatea Pământului” va debuta, luni, la Craiova, iar organizatorii promit numeroase surprize pentru participanți.
Oradenii și turiștii din vestul țării pot vizita Grădina Zoologică din Oradea și capela din interiorul acesteai! Terenul pe care se află acum amplasată Grădina Zoologică a fost la început un parc amenajat în stil englezesc...
Un teren dezafectat și plin de bălării din centrul Oradiei, aflat în proprietatea Primăriei, va fi transformat, în următoarele luni, în prima grădină publică din țară, destinată persoanelor cu dizabilități.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019