Ediția a X-a a Festivalului “Namaste India”, un turneu de muzică clasică și dans clasic indian care a debutat în 3 iulie, este în plină desfășurare, la Constanța. În cadrul ediției jubiliare, opt artiști cunoscuți prezintă spectacole de excepție în orașele incluse pe itinerarul festivalului. Totodată, românii sunt invitați la o incursiune în arta și cultura autentică indiană. Spectatorii au șansa de a descoperi îmbinarea muzicală a două instrumente tradiționale - flautul din bambus și santurul - precum și o prezentare captivantă de dans Kuchipudi, unul din cele opt stiluri de dans clasic indian. Avându-și originea în dansurile sacre de templu și bazându-se pe tratatul antic de dramaturgie, Natya Shastra, DANSUL KUCHIPUDI ilustrează povestiri mitologice cu ajutorul expresiilor faciale și a gesturilor simbolice ale mâinilor. Acest stil de dans se remarcă prin frumusețea costumelor, grația și energia mișcărilor, precum și prin demonstrații de acrobație și de măiestrie tehnică, cum ar fi interpretarea unor bătăi ritmice cu picioarele așezate pe un platou metalic. Festivalul Namaste este organizat de Centrul Cultural "Rabindranath Tagore", cu sprijinul Consiliului Indian pentru Relații Culturale, Ministerul Culturii din India, Ambasadei Indiei la București și al Incredible India - Oficiul pentru Turism din Frankfurt. Turneul de muzică și dans a debutat în 3 iulie la Cluj-Napoca, a mers în 4 iulie la Oradea și în ziua următoare la Iași. Astăzi, constănțenii intră în fascinanta lume a Indiei, iar luni, Bucureștiul este gazda festivalului care se va încheia în 10 iulie, la Pitești.
Klaus Iohannis, prezent la festivalul comunității săsești din România! Șeful statului a declarat, la cea de-a IX-a ediție a evenimentului „Săptămâna Haferland”, organizată în satul Criț din județul Brașov, că desfășurarea festivalului reprezintă, pe de-o parte, un pas spre normalitate și pe de altă parte, întărirea cooperării dintre România și Germania.
EcoFest 2021, la start! Cea de-a XI-a ediție a festivalului internațional de Film Ecologist ECO FEST România „Pentru Sănătatea Pământului” va debuta, luni, la Craiova, iar organizatorii promit numeroase surprize pentru participanți.
Vaccinul românesc împotriva noului coronavirus ar putea fi produs în parteneriat cu specialiștii din India. Ambasadorul Indiei la București, Rahul Shrivastava, a solicitat o întâlnire cu echipa care lucrează...
Snap, una dintre cele mai iubite trupe ale anilor ’80-’90, se pregătește să facă senzație la cea de-a doua ediție Diskoteka Festival, care va avea loc în perioada 1-3 mai, la Timișoara!
Joc și voie bună, în Apuseni! Sute de oameni au participat, în acest weekend, la cea de-a XV-a ediție a Festivalului Folcloric Internațional al Tineretului Slovac, în localitatea Valea Cerului din județul Bihor. An de an, evenimentul...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019