Date companie
 
 
 
 

Finanțare integrală pentru zonele afectate de dezastre naturale, propunerea CE

RSS Știri
 
 
Data publicării : 3 Decembrie 2016
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : finantare, UE, dezastre, Corina Cretu
 

Finanțare UE de până la 100% pentru operațiunile de reconstrucție în zonele afectate de dezastre naturale! Este propunerea comisarului european Corina Crețu, care ar include și activitățile de restaurare a patrimoniului cultural, în situații de dezastre naturale în orice stat membru al UE. "Am propus modificarea actualelor norme privind politica de coeziune pentru a permite finanțarea integrală a lucrărilor de reconstrucție, cu ajutorul fondurilor europene. Sper ca Parlamentul European și Consiliul să adopte această propunere cât de curând posibil, în beneficiul tuturor regiunilor europene," a precizat comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu. Această propunere vine în completarea sprijinului oferit prin intermediul Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE). Acest nou sprijin financiar ar fi disponibil imediat după producerea unei catastrofe. Propunerea Comisiei Europene trebuie aprobată de către Parlamentul European și Consiliu. 



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • România riscă să piardă finanțarea japonezilor pentru Magistrala 6 de metrou ( 3 Februarie 2021 )

    Situație tensionată cu privire la proiectul Magistralei 6 de metrou, Băneasa Otopeni! România riscă să piardă finanțare de 1,4 miliarde de lei oferită de Agenția Japoneză de Cooperare Internațională, dacă nu...

  • Contracte de finanțare pentru nouă monumente istorice, prin Programul RO-CULTURA ( 17 Septembrie 2020 )

    Balon de oxigen, pentru proiectele de restaurare și revitalizare a monumentelor istorice! Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, și directorul Unitatății de Management a Proiectului, Bogdan Trîmbaciu, au semnat...

  • Investițiile publice, absolut necesare ( 29 Iulie 2020 )

    Banii europeni, atât de așteptați în țară pentru recuperarea economiei, nasc în continuare controverse. Fostul europarlamentar și actual coordonator al Alternativei pentru Demnitate Națională, Cătălin Ivan, atrage atenția asupra termenelor stricte în care România trebuie să se încadreze pentru accesarea fondurilor europene.

  • Proclamația de la București, lansată de Alternativa pentru Demnitate Națională ( 22 Februarie 2020 )

    Un proiect cu ADN românesc în Uniunea Europeană! Alternativa pentru Demnitate Națională, partidul fondat de Cătălin Ivan, își propune reconstucția României pornind de la o schimbare radicală a clasei politice. În acest sens ADN a lansat Proclamația de la București, document care susține că România nu mai poate accepta statutul de țară europeană "de mâna a doua".

  • România, fruntașă la exportul de viori ( 15 Decembrie 2019 )

    România, cel mai mare exportator de viori al Uniunii Europene, în țări din afara bătrânului continent! Potrivit datelor Eurostat, anul trecut, țara noastră a exportat 14.000 de viori către state din afara Uniunii Europene.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2