Date companie
 
 
 
 

Fonduri europene pentru parcuri fotovoltaice

RSS Știri
 
 
Data publicării : 14 Iulie 2024
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : Parcuri fotovoltaice
 

Pe vreme caniculară, îngrijorările privind consumul de energie electrică sunt tot mai mari. O soluție pentru a satisface cererea crescută de curent electric este înființarea de parcuri fotovoltaice, sau transformarea energiei solare în electricitate. Vorbim despre o alternativă la sursele de energie convențională. Specialiștii spun că este o soluție de durată și, foarte important, care poluează mai puțin. În acest scop există și o serie de fonduri europene.

PETRU LUHAN, expert fonduri europene

"Orice român poate înființa un parc fotovoltaic. Există fonduri europene până la 450 de mii de euro/MW, un MW se poate construi pe aproximativ un hectar de teren. Terenul poate fi luat în chirie, poate fi cumpărat sau poate fi luat în concesiune de la o primărie. Elaborăm cererile de finanțare pentru obținerea finanțării europene nerambursabile, elaborăm dosarul pentru bancă, pentru a obține cofinanțarea și în același timp obținem avizul tehnic de racordare, facem toată avizarea, facem proiectul tehnic, obținem autorizația de construire."

Investițiile se pot recupera rapid.

PETRU LUHAN, expert fonduri europene

"Un MW produs din energie regenerabilă poate aduce un venit de 10-12 mii de euro pe lună pentru fiecare beneficiar. Investițiile se recuperează în trei până la patru ani dacă obținem și fonduri europene, respectiv 6 până la 7 ani dacă finanțăm investiția exclusiv dintr-un credit."

Specialiștii mai spun că investiția într-un parc fotovoltaic înseamnă independență energetică și reducerea emisiilor.


Fonduri europene pentru parcuri fotovoltaice

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2