Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au dispus trimiterea în judecată în stare de arest la domiciliu a fraților Andrew și Tristan Tate. În rechizitoriul din 15 iunie, frații Tate și cele două complice ale acestora sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată, viol în formă continuată, acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice, instigare la lovire sau alte violențe și lovire sau alte violențe. Procurorii au reținut în rechizitoriu că la începutul anului 2021, cei patru inculpați au constituit un grup infracțional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar și al altor state, precum Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, a infracțiunii de trafic de persoane. Până în prezent au fost identificate șase persoane care au fost exploatate sexual de grupul condus de cei doi frați britanici. În timpul anchetei, procurorii DIICOT au pus sechestru pe mai multe bunuri deținute de frații Tate în România, respectiv imobile și mașini de lux.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019