Acuzații de fraudă, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din București! Președintele, vicepreședintele și alți patru angajați ai instituției sunt cercetați pentru întocmirea a peste 160 de contracte false de împrumut, faptă prin care s-ar fi creat un prejudiciu de aproximativ două milioane de lei. Angajații C.A.R.P. spun că banii respectivi ar fi ajuns la un nepot al vicepreședintelui. Suspecții au fost audiați la poliție.
CRISTIAN RADU, angajat C.A.R.P.: "Spune că banii au ajuns la un nepot care-i pe o insulă, în Australia, și că n-are semnal acolo. Cam atât. (...) președintele știa? Sigur, știa."
Polițiștii au făcut percheziții atât la sediul Casei, cât și la domiciliile membrilor rețelei.
prin telefon: CĂTĂLIN IONIȚĂ, comisar-șef, S.I.F. Sector 1: "Cercetările, noi le facem, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare. Urmează ca probatoriul pe care îl vom administra să certifice sau să infirme această încadrare juridică."
Reprezentanții Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor dau asigurări că niciunul din cei 3.600 de membri activi ai instituției nu este în pericol să-și piardă banii depuși.
Trei elevi au fost eliminați de la proba de matematică a Evaluării Naționale, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Elevii au fost descoperiți, joi, cu telefoane mobile în sala de examen, lucru...
Fraudă uriașă în domeniul deșeurilor! Șapte firme specializate în colectarea și reciclarea deșeurilor au fost depistate cu nereguli grave de către inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală din cadrul A.N.A.F..
Ministrul Economiei, antreprenoriatului și turismului, Claudiu Năsui atrage atenția asupra unui risc de fraudă cu fonduri europene. Într-un mesaj postat upe contul său de Facebook, Claudiu Năsui a avertizat...
Zeci de percheziții, în București și în cinci județe, într-un dosar de obținere frauduloasă de credite! Polițiștii, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat 32 de percheziții domiciliare, în locuințele unor persoane...
Alexandru Cumpănașu, pus sub acuzare de D.N.A. Constanța pentru fraudă! El ar fi mințit că deține diplomă de studii superioare, pentru a ocupa un post de expert într-un proiect european administrat de Ministerul Dezvoltării...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019