Opt cetățeni ucraineni au fost depistați de polițiștii de frontieră din Maramureș, după ce au trecut înot râul Tisa. Ei au fost descoperiți de oamenii legii, la ore diferite, pe raza localităților de frontieră Sighetu Marmației, Lunca la Tisa, Bocicoiu Mare și Sarasău. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, Iulia Stan, cei opt bărbați au solicitat statului român o formă de protecție, fapt pentru care s-au demarat procedurile specifice în astfel de situații. Conform legii marțiale în vigoare pe teritoriul Ucrainei, toți bărbații sub 55 de ani trebuie să rămână în țară și să răspundă ordinului de mobilizare pentru război.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019