Doliu, în muzica românească! A încetat din viață Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică ușoară din România. Avea 69 de ani. Artistul ar fi suferit un accident vascular cerebral și a fost internat, în urmă cu câteva zile, la spitalul Floreasca din București. Din păcate, a pierdut lupta pentru viață. Compozitorul și prietenul său, Ionel Tudor, este cel care a anunțat trecerea artistului în eternitate. ”Ai plecat, Gabi, și ai lăsat muzica pop românească fără una dintre cele mai mari și mai personale voci! Am fost nu doar colaboratori, ci și prieteni din tinerețe! Am lansat împreună piese care au bucurat generații de ascultători. (...) Te vom păstra mereu în inimile noastre! Dumnezeu să te odihnească în pace și lumină!”, a transmis compozitorul, pe pagina sa de Facebook. De-a lungul timpului, Cotabiță a avut câteva probleme grave de sănătate. În luna mai 2015, a suferit un stop cardio-respirator, la o sală de sport, și a purtat, apoi, un defibrilator automat, pentru prevenirea tulburărilor cardiace. În ianuarie 2021, s-a îmbolnăvit de COVID-19 și a fost internat în spital. Gabriel Cotabiță s-a născut pe 1 noiembrie 1955, la Craiova. A fost căsătorit de două ori și avea trei fete. De-a lungul carierei, a obținut numeroase distincții și trofee, la festivaluri din țară și străinătate.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019