Gândacii din pădurile Carpaților, protejați cu bani europeni în cadrul proiectului LIFE ROsalia! Agenția de Protecție a Mediului Vrancea pregătește aplicarea, din toamnă, a proiectului ”Conservarea gândacilor saproxilici în Carpați”, aprobat și finanțat de Comisia Europeană, cu termen de finalizare în 2025. LIFE ROsalia urmărește îmbunătățirea condițiilor de habitat pentru cinci specii de insecte saproxilice, care trăiesc în pădurile Parcului Natural Putna-Vrancea. Astfel, în septembrie începe amplasarea în pădurile din zonă a 170 de cutii din lemn umplute cu material vegetal în descompunere, care imită arborii cu scorburi și oferă o cantitate mare de lemn mort pentru reproducerea gândacilor saproxilici. Aceste insecte sunt specii dependente de lemnul mort, ce ajută la descompunerea acestuia. Gestionarea pădurilor prin îndepărtarea arborilor bătrâni și a lemnului mort a dus la o scădere accentuată a gândacilor din Munții Carpați, respectiv din pădurile sitului Natura 2000 Putna-Vrancea. LIFE ROsalia face parte din seria celor 34 de proiecte LIFE din domeniul naturii și biodiversității, care vor contribui la realizarea obiectivelor Pactului verde european. Comisia Europeană a alocat un buget total de peste 280 de milioane de euro, pentru finanțarea unor proiecte de mediu, unele legate de biodiversitate. România s-a calificat ca beneficiar al acestui program, cu proiectul numit ”Conservarea gândacilor saproxilici în Carpați”, coordonat de Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea, în parteneriat cu Universitatea din București, Romsilva și Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice. Echipa proiectului va crea, de asemenea, un plan național de acțiune, obligatoriu din punct de vedere juridic pentru conservarea pe termen lung a insectelor saproxilice.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019