Demolări de garaje în Sectorul 6 al Capitalei. Peste 440 de astfel de construcții au fost identificate pe domeniul public, multe dintre ele fără autorizație. 95 dintre acestea au fost deja demolate, în perioada mai-decembrie 2021, iar alte 32 au dispoziție de primar pentru a fi dărâmate. Aceste garaje se află pe strada Parva, iar de astăzi reprezentanții Administrației Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6 le-au dărâmat pe primele șase, astfel că, până la sfârșitul săptămânii, terenul de circa 660 de metri pătrați va fi complet liber. Primăria Sectorului 6 susține că va crea peste 600 de locuri noi de parcare pentru mașini, în locul celor peste 440 de garaje. Unele garaje au fost construite ilegal, altele ocupă abuziv domeniul public, având în vedere că ultima reînnoire a contractelor a fost încheiată în ianuarie 2009. Toți foștii deținători de garaje au prioritate, în Sectorul 6, pentru acordarea locurilor de parcare de reședință.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019