Peste 70% dintre adolescenții minori își doresc ca media să prezinte mai multe informații despre cum se pot proteja de abuzurile sexuale. Asta arată cel mai recent sondaj al World Vision România. Fundația a lansat un ghid media: "Cum relatăm despre abuzurile sexuale care implică minori". Ghidul a fost realizat împreună cu Consiliul Național al Audiovizualului și Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a fost prezentat, într-o dezbatere, la sediul CNA.
În anul 2022, mai mult de un sfert dintre elevii de gimnaziu și liceu din programele World Vision România au declarat că li s-au cerut fotografii nud, dar și că le-au fost trimise astfel de fotografii. În același timp, peste 17% dintre adolescenți spun că, la școală, au fost atinși într-un mod care i-a făcut să se simtă inconfortabil.
CRISTI DANILEȚ, judecător
"În ultimii ani există o explozie a cazurilor de abuzuri sexuale asupra minorilor. Am văzut cele mai oribile lucruri, de la minori violați în proprile lor familii, până la minori care violează alți minori. Eu cred că presa, pe lângă rolul de informare, trebuie să aibă și rolul acesta de formare, iar colegii jurnaliști trebuie să înțeleagă oarecum limbajul acesta tehnic."
Referitor la canalele de comunicare online, peste 62% dintre adolescenți au luat contact cu informații despre abuzurile sexuale împotriva minorilor prin intermediul site-urilor de știri. Jumătate au auzit despre cazuri de abuz sexual îndreptate împotriva minorilor de pe TikTok, 42% de pe Instagram și 33% de pe Facebook.
VALENTIN-ALEXANDRU JUCAN, vicepreședinte, CNA
"Trebuie să ajungem împreună la a convinge autoritățile statului că avem nevoie de politici publice de lungă durată. Educația media este foarte greu de implementat fiindcă nu avem resursa umană necesară să trimitem cadre bine pregătite în școli, în fiecare școală."
Datele mai arată, printre altele, că unu din patru adolescenți are încredere scăzută sau nu are deloc încredere în informațiile despre abuzurile sexuale care implică minori prezentate de mass-media. În același timp, mai mult de șapte din zece adolescenți și-ar dori ca materialele publicate de jurnaliști să prezinte mai multe soluții pentru copii despre cum se pot proteja în fața unor astfel de agresiuni.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019