Rețineri în cazul șpãgilor pentru examenele de șoferi din Gorj! Vorbim despre opt persoane, mai exact șefii a două școli auto, trei medici, două asistente și fiul unei doctorițe. În același dosar, doi polițiști sunt anchetați în stare de libertate. Toți sunt suspectați cã fac parte dintr-o rețea prin care, cu ajutorul adeverințelor medicale false, îi ajutau pe elevi sã-și obțină mai ușor permisul de conducere.
VOX avocat: ''-Care sunt acuzațiile? -Eu, doi clienți am avut. -Care sunt acuzațiile? -Pentru trafic de influență, unul în formă continuată, iar celălalt în stare simplă.''
AMBIANȚĂ: ''-Sunteți asistenta doamnei Bodislav? -Nu, nu! -Dar în ce calitate v-au chemat la audieri? -În nici o calitate. -Ați emis fișe medicale?
AMBIANȚĂ (soțul uneia) ''Ne spuneți, (...) soția va fi reținută? -Nu știu. -Ce v-a spus? Știți acuzațiile care i se aduc? -Nu știu.''
AMBIANȚĂ (două femei): ''Nu și-au însușit acuzațiile, nu au recunoscut faptele (...) Fișele medicale, li se impută faptul că erau completate fară ca să treacă pe la medicii specialiști.''
Cei doi polițiști cercetați în libertate au primit interdicții- primul, sã nu pãrãseascã localitatea, iar al doilea, să nu plece din țarã. Unul dintre ei a fost ridicat de mascați direct din mașina în care un elev susținea examenul auto.
VOX polițist: ''-V-au luat de pe stradă, am înțeles? (...) -Eram în timpul examinării, activitatea pe care o desfășor eu. M-au luat frumos, au urmat niște percheziții domiciliare, la autoturism.''
VOX: "Vom face verificări. (...) Acțiunea a vizat foarte multe cabinete care eliberează aceste fișe medicale!"
Anchetatorii au ridicat saci de documente și vor verifica permisele în cazul cărora există suspiciuni că s-au eliberat fãrã ca acei candidați sã fie apți medicali. Cele opt persoane reținute au fost duse la Tribunalul București, cu propunere de arestare preventivã. Acuzațiile sunt luare de mită, trafic de influență, fals intelectual, complicitate la uz de fals și abuz în serviciu.
Șoferi aflați sub influența alcoolului sau a drogurilor, prinși de polițiști în Capitală! Mai mulți conducători auto au fost opriți în trafic sâmbătă seară de către oamenii legii. În urma raziei, polițiștii au identificat un șofer în vârstă de 34 de ani, aflat sub influența substanțelor psihoactive, care se deplasa pe bulevardul Beijing din Sectorul 1.
Cozi la service-urile auto, pentru schimbarea anvelopelor de vară, cu cele de iarnă. Prima ninsoare i-a luat prin surprindere pe șoferii care, de teama amenzilor, se grăbesc să își echipeze mașinile. Potrivit legii...
Șoferii care nu au nicio abatere de la regimul rutier, în 2019, pot fi premiați, în cadrul campaniei „Șoferi de nota 10!” Este o campanie anuală a Poliției Române, în colaborare cu Asociația Green Road, inițiată...
Road rage sau furia rutieră, o tulburare care se manifestă prin stres și ostilitate din cauza traficului, la cote alarmante, în România! Psihologii atrag atenția asupra faptului că numărul mare de mașini și orele petrecute...
Peste 21.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne vor fi la datorie în perioada sărbătorilor de iarnă! Cetățenii sunt îndemnați să respecte legea și să sesizeze la 112 sau la Poliție eventualele incidente sau dacă se află...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019